Ce s-a întâmplat la „Crăciun”?

Nu ştiu dacă numele original al sărbătorii este Crăciun, dar ştiu sigur că nu este Christmas, nici X-Mas! La un calcul simplu şi Biblic, se pare că Isus s-a născut la sfârşitul lui Septembrie, începutul lui Noiembrie. Vă las pe voi să descoperiţi cum e posibil aşa ceva... Dar nu despre asta doream să scriu ci despre două stări, două atitudini care au cuprins omenirea de atunci; şi o vor mai cuprinde odată, la celălalt Advent al lui Christos! Cea de a treia a fost probabil „normală” pentru că mulţi nu au ştiut ce se întâmplă şi astfel şi-au văzut în continuare de afaceri, de familii, de şcoli, de viaţă.

Pentru o categorie, a fost o mare bucurie. Aceştia aşteptau de mult acest eveniment. Pentru ei a fost punctul culminant al istoriei care a adus în inimile şi pe buzele lor laudă la adresa Celui Preaînalt, a adus „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.

Pentru cealaltă categorie, a fost o mare groază. Aceştia nu se aşteptau ca să vină „un nou Împărat” al lui Israel. Irod şi susţinătorii lui au fost îngroziţi de această veste. Şi au băgat groaza şi în alţii: părinţii băieţilor între 0 şi 2 anişori! Aceştia au aflat cu groază că băieţii lor sunt „posibili” împăraţi, şi în loc să fie motiv de bucurie, au fost îngroziţi de reacţia crudă şi groaznică a soldaţilor: „moarte micuţilor”.

Va mai fi o zi când lumea se va împărţi în două categorii, şi doar două: la sfârşitul acestui pământ! La cea de a doua venire a lui Christos pe pământ, lumea va fi împărţită în două: pentru unii va fi „o mare bucurie” că se întâlnesc cu Cel pe care l-au declarat Domn, Stăpân şi Salvator al lor, iar pentru ceilalţi va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” pentru că n-au vrut să creadă şi să se încreadă în Isus.

Pentru tine ce aduce sărbătoarea „Crăciunului”? Dar oare ce va aduce a doua venire a lui Christos? Fie ca ambele veniri în lume a lui Christos să-ţi aducă „o mare bucurie”!

"Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul....” (Luca 2:10-11)

„Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Apoc. 19:6-8)

...şi au mers după Isus.

Mă gândeam zilele acestea la ceea ce s-a întâmplat în ultima parte a capitolului 1 din Evanghelia lui Ioan: Ioan Botezătorul rosteşte în dreptul lui Isus, cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu !”. Şi ucenicii lui, l-au părăsit pentru Isus!

De ce nu a reacţionat Ioan? Cum e posibil ca ucenicii lui să plece după „altul”? Păi după ce a investit atâta în ei, acum ei pleacă? Unde-i recunoştinţa? De ce nu le-o fi spus: „Băieţi, dacă plecaţi, drumul e cu sens unic! Să nu vă prind că vă întoarceţi!”?
Cum reacţionăm noi în astfel de situaţii? Ce faci când te părăsesc prietenii? Dar când te părăsesc „ucenicii”, oamenii în care poate ai investit timp, resurse etc? Cred că avem de învăţat un lucru extraordinar de la Ioan Botezătorul: lasă-i (îndeamnă-i) pe oameni să-L urmeze pe „Mielul lui Dumnezeu”!

Atunci, şi numai atunci, lucrarea fiecăruia dintre noi va aduce rod, iar rodul nostru va rămâne!

...Cel ce botează cu Duhul Sfânt

De la începutul anului, biserica Poarta Cerului a pornit cu dorinţa de a împlini Efeseni 5:18 "... fiţi plini de Duh" (continuu, continuaţi să...). Gândindu-mă la această realitate care ar trebui să fie prezentă în viaţa noastră, a fiecărui creştin, m-am întrebat, în repetate rânduri, de ce Isus botează cu Duhul Sfânt? Poate părea puţin deplasat să te gândeşti la asta, dar realitatea confirmă că ne gândim tot mai puţin la acest fapt!

De ce botează Isus cu Duhul Sfânt? Unii răspund că pentru a primi putere cei implicaţi în "slujire" (adică, în înţelesul lor, pastorii, diaconii, presbiterii şi eventual misionarii). Alţii spun că pentru a primi, unii credincioşi, darurile Duhului. Alţii spun că pentru a fi mântuiţi, alţii că este nevoie pentru a avea parte de răpire, şi tot aşa... Oare ce se întâmplă cu cei care "nu vor" (din diverse motive, unul mai obiectiv ca altul!) să fie "botezaţi" în / cu Duhul Sfânt?

Cu cât meditez mai mult la acest aspect, cu atât observ mai clar că în biserica primară, primirea Duhului era parte integrantă din paşii de început ai neofitului. Cu alte cuvinte, pentru ucenici era ceva normal şi logic ca cel care devenea creştin să primească Duhul Sfânt (şi nu să-L primească pe Hristos!, ci să creadă în El). Petru în ziua Cincizecimii spune clar "... apoi veţi primi darul Sfântului Duh" în Fapte, Pavel întreabă clar şi limpede pe cei din Efes, dacă au primit Duhul Sfânt când au crezut (Fapte 19), Corneliu şi casa lui au primit Duhul Sfânt în urma predicii lui Petru, şi alte cazuri.

Vă las acum să meditaţi (împreună cu mine) la câteva întrebări:

Oare de ce botează Isus cu Duhul Sfânt? Mai botează El şi azi? Cum se poate şti dacă cineva este botezat cu/în Duhul Sfânt? Ce se întâmplă cu cel botezat în Duhul Sfânt? Este ceva vizibil?

Lumea nu L-a cunoscut...

... şi parcă e normal, am zice noi. Cum să-L cunoască lumea? Dar să nu uităm că "lumea" la care se referă Ioan este "lumea iudaică", adică evreii. Pentru că el continuă spunând: "a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit". Şi iar am spune noi: "Ooo, dacă eram eu atunci...", "ce oameni, să vină Isus, Mesia la tine şi să nu-L (re)cunoşti". Insă, până să fim aşa drastici cu ei, haideţi să facem un exerciţiu de memorie:

Cum te raportezi tu astăzi la un "tâmplar"? Care este atitudinea ta faţă de el, mai ales atunci când şti că este tocmai "vecinul" tău, de pe strada ta, din bloc cu tine, poate chiar pe acelaşi etaj? Tot aşa, pentru mulţi din vremea aceea, Isus nu era decât "un simplu tâmplar", pentru alţii, ca pentru mulţi astăzi, nu era decât "un mare Învăţător", "un mare Profet", "un mare Filosof", un mare etc etc. Şi atât!

DA, Isus este "un Mare ...", DAR nu numai atât: El este Dumnezeu Adevărat, Cuvântul Întrupat, Calea, Adevărul şi Viaţa, Emanuel, este Alfa şi Omega, este Căpetenia noastră, este Neprihănirea noastră, este Mântuirea noastră, este Mielul vrednic de cinste, este Leul din tribul lui Iuda, este Domnul Domnilor şi Împăratul Împăraţilor, este Lumina lumii, este Păstorul cel Bun, este Cel Blând şi Smerit cu inima, este Biruitorul, este Judecătorul, EL ESTE!!!

Tu L-ai cunoscut?

A venit un om...

Numele lui era Ioan. M-a fascinat dintotdeuna Ioan, Ioan Botezătorul. A avut o lucrare (slujire) foarte scurtă, dar eficace şi eficientă. Deşi putea să-şi asume şi el puţină notorietate, n-a făcut-o: când a fost întrebat cine este, putea răspunde foarte uşor (şi adevărat!), „Vărul lui Isus!”. Şi totuşi, Ioan a recunoscut că nu este cine se aştepta lumea să fie. Cu alte cuvinte, Ioan spune despre sine: „Nu sunt Isus; nu eu sunt Cel pe care-L aşteptaţi; nu pe mine trebuie să mă ridicaţi în slăvi!”.

Apostolul Ioan surprinde şi el aici acest adevăr despre Ioan Botezătorul şi sunt convins că acesta din urmă nu s-ar fi bosumflat dacă ar fi trăit să citească ceea ce scrie apostolul: „Nu era el lumina...”. Sunt convins că nu s-ar fi supărat nici pentru faptul că apostolul Ioan nu-l prezintă pe Botezător ca fiind „vărul lui Isus”, sau „fiul distinsului preot Zaharia” sau „nepotul fecioarei Maria”...

Oare cum reacţionăm noi la „prezentările” făcute nouă de oamenii din jurul nostru? Cum ne-ar place să ne prezinte? Ce ai vrea să spună (sau, în unele cazuri, să creadă oamenii) despre tine? Putem învăţa în aceste vremuri de nepotism şi simonie un lucru simplu (dar nu uşor!) de la Ioan Botezătorul: smerenia! Această virtute a cam ajuns o cenuşăreasă printre oameni, fie ei şi declaraţi creştini. Şi cu atât mai mult la oamenii „experimentaţi”. Isus spune: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”

Doamne-ajută!

La început...

Ioan 1:1-5
“La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o…”

Evanghelia (Vestea Bună!) din perspectiva lui Ioan, inspirat bineînţeles de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, este una din cele mai frumoase scrieri ale Bibliei pentru că ni-L prezintă pe Isus, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat. Este fascinant începutul acestei Evanghelii: “La început…”. Nici un Big-Bang, nici o maimuţă, nici o moluscă, ci simplu: Cuvântul! Şi dacă nu ştiai Cine sau ce este acest “Cuvânt”, Ioan continuă foarte clar, categoric, fără dubii: Cuvântul era cu Dumnezeu. Dar nu doar atât. Cuvântul era Dumnezeu! Nu orice cuvânt, nu orice, nu oricine! Ci “Cuvântul”, Dumnezeu!

Mai mult de atât: toate au fost făcute prin El, prin acest Cuvânt! Nimic, absolut nimic nu a fost făcut fără El, fără implicarea Lui. Nimic! Şi nimeni! Nici chiar tu!

De ce? Pentru că în El era viaţa (şi este!)! Viaţa, mişcarea, suflarea! Totul! Pentru că nimic n-a fost făcut fără El. Şi viaţa era lumina oamenilor pentru simplul motiv că viaţa era în El. Şi vom vedea cu altă ocazie că El este Lumina lumii. Lumina învinge întotdeauna întunericul, oricât de mare e bezna, oricât de întunecat este sau pare totul; o licărire, oricât de mică, de lumină învinge intinderi mari de întuneric.

Dar Lumina a hotărât să lumineze prin tine, prin mine. Cum e în jurul tău? Beznă? Lumină? Să lăsăm Lumina să lumineze prin noi în întunericul crunt de afară. De noi depinde. Doamne-ajută!

Cine este Duhul Sfânt?

Una dintre cele mai atacate învăţături este doctrina (învăţătura) despre Duhul Sfânt. Sunt voci care afirmă că Duhul Sfânt este o forţă impersonală, o putere sau o altă „manifestare” a lui Dumnezeu. Nu ştiu cine este Duhul Sfânt pentru tine, cum Îl percepi tu, dar ştiu un lucru clar şi sigur: Duhul Sfânt este o Persoană! Biblia vorbeşte despre acest lucru foarte clar, atribuind Duhului Sfânt însuşiri pe care numai o persoană le poate avea: raţiune, sentimente şi voinţă.

Raţiunea în prezentarea Duhului Sfânt se poate observa în cuvintele Domnului Isus Hristos când afirmă despre Duhul că ne „va învăţa toate lucrurile” şi ne „va aduce aminte tot ” ce ne-a spus El (Isus – Ioan 14:26). Tot despre Duhul Sfânt, apostolul Ioan scrie cuvintele Domnului Isus: „Când va veni Mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”(Ioan 15:26, vezi şi Rom. 8:16). Şi Cuvântul continuă şi spune că Duhul Sfânt ajută în rugăciune (Rom. 8:26), ne dă putere (F.A. 1:8), călăuzeşte şi conduce (Ioan 16:13; Gal. 5:16, F.A.8:29), vorbeşte şi are păreri proprii în acord cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (Apoc. 2:7, 11, 17, 29 etc F.A.15:28).

Tot ca Persoană, Duhul Sfânt are sentimente: poate fi întristat (Efes. 4:30), poţi încerca (dar n-ai să reuşeşti) să-L minţi (F.A.5:3), I te poţi împotrivi (F.A.7:51). Foarte interesant este că Duhul Sfânt poate fi blamat, batjocorit, blasfemiat. Nu ştiu cum răspund la aceste dovezi cei care susţin că Duhul Sfânt este o forţă în genul curentului electric. Chiar dacă şi curentul electric poate fi „batjocorit”, când vorbim de batjocorirea Duhului Sfânt, vorbim automat şi de nişte consecinţe, pe care nu le întâlnim în cazul altor „forţe”: „De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.” (Mt.12:31) şi “Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” (Evr.10:29).

În cele din urmă ne vom uita la cea de a 3-a caracteristică a unei persoane, şi anume voinţa. Spuneam că Duhul Sfânt este o Persoană. Dacă este Persoană, atunci trebuie să vedem şi la Duhul Sfânt manifestându-se voinţa proprie. Iat-o: face anumite lucruri şi dă daruri după propria voinţă (1Cor.12:11), are cunoştinţă (1Cor. 2:11, Isaia 40:13), cheamă şi pune deoparte în lucrarea de slujire (F.A.13:2), interzice (F.A. 16:6-7), sfinţeşte (Rom. 15:16).

Un alt lucru fascinant la Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Duhul Sfânt este că se referă la Duhul Sfânt la masculin, deşi cuvântul „duh” în original (greaca) este de gen neutru! Când Isus spune că va trimite „un alt” Mângâietor, spune, de fapt, „un altul de acelaşi fel”. Adică tot o Persoană, aşa cum a fost Isus, cu deosebirea că acest „un Alt”-ul va fi cu noi şi în noi, pentru că Duhul Sfânt nu are corp fizic (Luca 24:39, Ioan 4:24). Cine este Duhul Sfânt pentru tine? Cine va fi de aici înainte? (Ioan 14:15-17)

Dărnicia...

In Memoriam...

Cu bucurie vă anunţ că astăzi, 29.01.2011, ora 15:00, a avut loc îngroparea celor ce au fost hoţii timpului, a prieteniei adevărate, a intimităţii şi a adevăratelor relaţii. Pentru cei care vor mai dori "să fim prieteni", vă anunţăm că nu ne veţi mai găsi decât "în direct".

Doru, Ema, Theola & Amira Hriscu.

Fiţi plini de Duh!

Am pornit şi în acest an, ca biserică, cu o dorinţă, poate chiar un dor pentru mulţi dintre noi: să fim plini de Duhul Sfânt. Nu este nimic mai măreţ în lume, nu se merită să investeşti în nimic altceva în acest an dacă nu investeşti în relaţia cu Dumnezeu. Este cea mai măreaţă provocare pentru un credincios autentic. Iar rezultatul este unul pe măsură: plinătatea Duhului Sfânt!

Dacă ar fi să gândim comparativ, se poate observa cu uşurinţă că atunci când ceva este plin, nu mai încape nimic, nici „pe lângă”, nici „pe deasupra”. Astfel, dacă suntem plini de Duhul Sfânt ar însemna să fim oameni ai adevărului, oameni în care să nu aibă loc minciuna (pt. că suntem plini de adevăr). Ar însemna ca viaţa noastră să ne dăm silinţa să o trăim în sfinţenie (în separare de tot ce este păcătos), acest lucru fiind posibil prin supunerea noastră lui Dumnezeu. Când ne supun Lui, viaţa noastră va fi una rodnică (Gal. 5:22-23).

Poate cineva se va întreba:”Dar ce folos să fiu plin de Duhul Sfânt? De ce să depun efort şi să fac sacrificii?” Ei bine, Isus a spus ucenicilor Săi (şi implicit şi nouă) că „ne este de folos” să vină Duhul Sfânt în lume: El va fi nu doar cu noi, ci şi în noi; El ne va învăţa, ne va ajuta, ne va da daruri etc. Printre altele, ne va da puterea de a-L mărturisi pe Isus şi altora, ne va da putere să ne sfinţim (să spunem adevărul, să trăim curat, să gândim nobil, să dezvoltăm un caracter ca al lui Isus), ne va ajuta să putem ierta faptele şi persoanele care ne-au rănit dincolo de puterea noastră „de a trece peste”. Toate astea vrea să le facă Duhul Sfânt în noi şi prin noi, dacă-L lăsăm. Şi chiar mai mult: El vrea să ne dea puterea de a ne bucura atunci când celor de lângă noi le merge bine (chiar şi duşmanilor!); El vrea să ne dea putere şi să învăţăm să exersăm autoritatea nostră de ucenici ai lui Hristos împotriva puterii întunericului (Efes. 6).

Toate acestea sunt posibile când te apropii de Dumnezeu. Te „umpli” de El! Este asemeni unui vas pe care îl pui la robinet (la izvor, la sursa) pentru a fi umplut. „Sursa” noastră, „Izvorul” nostru este Dumnezeu! Şi poţi să te autoevaluezi în privinţa plinătăţii Duhului în viaţa ta gândindu-te la relaţia pe care o ai cu Adevărul: Cuvântul lui Dumneze (Ioan 17:17), Isus (Ioan 14:6) şi afirmarea adevărului în viaţă (Ioan 8:44). Gândeşte-te, ce ai făcut pentru a te separa de păcat, pentru a te sfinţi? Întreabă-te la modul cel mai serios Cine şi cum este Dumnezeu pentru tine? Este El doar Tatăl tău, doar Mântuitorul tău, „prietenul” Tău, doar Cel ce-ţi poartă de grijă? Sau este şi Judecătorul tău, Stăpânul tău, Dumnezeul tău căruia I se cuvine închinarea, reverenţa, lauda, onoarea, slava. El nu „le merită”, de parcă le-ar fi câştigat. Lui I se cuvin toate acestea pentru Cine este, şi nu pentru ce a făcut! Stai acum la început de an şi gândeşte-te la vorbele tale! Nu uita că şi asta este o altă modalitate de a vedea de „ce” sau „cine” eşti plin, pentru că Biblia spune: „... din prisosul inimii vorbeşte gura” (Mat.12:34).

Dacă Dumnezeu ne va da viaţa şi anul acesta (sau atât cât va fi), să căutăm cu toată seriozitatea să împlinim acest Cuvânt: „Fiţi plini de Duh”.