Un pas înainte

Ce s-a întâmplat la „Crăciun”?

2011-12-24T20:14:00.003+02:00

Nu ştiu dacă numele original al sărbătorii este Crăciun, dar ştiu sigur că nu este Christmas, nici X-Mas! La un calcul simplu şi Biblic, se pare că Isus s-a născut la sfârşitul lui Septembrie, începutul lui Noiembrie. Vă las pe voi să descoperiţi cum e posibil aşa ceva... Dar nu despre asta doream să scriu ci despre două stări, două atitudini care au cuprins omenirea de atunci; şi o vor mai cuprinde odată, la celălalt Advent al lui Christos! Cea de a treia a fost probabil „normală” pentru că mulţi nu au ştiut ce se întâmplă şi astfel şi-au văzut în continuare de afaceri, de familii, de şcoli, de viaţă.

Pentru o categorie, a fost o mare bucurie. Aceştia aşteptau de mult acest eveniment. Pentru ei a fost punctul culminant al istoriei care a adus în inimile şi pe buzele lor laudă la adresa Celui Preaînalt, a adus „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.

Pentru cealaltă categorie, a fost o mare groază. Aceştia nu se aşteptau ca să vină „un nou Împărat” al lui Israel. Irod şi susţinătorii lui au fost îngroziţi de această veste. Şi au băgat groaza şi în alţii: părinţii băieţilor între 0 şi 2 anişori! Aceştia au aflat cu groază că băieţii lor sunt „posibili” împăraţi, şi în loc să fie motiv de bucurie, au fost îngroziţi de reacţia crudă şi groaznică a soldaţilor: „moarte micuţilor”.

Va mai fi o zi când lumea se va împărţi în două categorii, şi doar două: la sfârşitul acestui pământ! La cea de a doua venire a lui Christos pe pământ, lumea va fi împărţită în două: pentru unii va fi „o mare bucurie” că se întâlnesc cu Cel pe care l-au declarat Domn, Stăpân şi Salvator al lor, iar pentru ceilalţi va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” pentru că n-au vrut să creadă şi să se încreadă în Isus.

Pentru tine ce aduce sărbătoarea „Crăciunului”? Dar oare ce va aduce a doua venire a lui Christos? Fie ca ambele veniri în lume a lui Christos să-ţi aducă „o mare bucurie”!

"Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul....” (Luca 2:10-11)

„Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Apoc. 19:6-8)

...şi au mers după Isus.

2011-09-25T15:01:00.001+03:00

Mă gândeam zilele acestea la ceea ce s-a întâmplat în ultima parte a capitolului 1 din Evanghelia lui Ioan: Ioan Botezătorul rosteşte în dreptul lui Isus, cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu !”. Şi ucenicii lui, l-au părăsit pentru Isus!

De ce nu a reacţionat Ioan? Cum e posibil ca ucenicii lui să plece după „altul”? Păi după ce a investit atâta în ei, acum ei pleacă? Unde-i recunoştinţa? De ce nu le-o fi spus: „Băieţi, dacă plecaţi, drumul e cu sens unic! Să nu vă prind că vă întoarceţi!”?
Cum reacţionăm noi în astfel de situaţii? Ce faci când te părăsesc prietenii? Dar când te părăsesc „ucenicii”, oamenii în care poate ai investit timp, resurse etc? Cred că avem de învăţat un lucru extraordinar de la Ioan Botezătorul: lasă-i (îndeamnă-i) pe oameni să-L urmeze pe „Mielul lui Dumnezeu”!

Atunci, şi numai atunci, lucrarea fiecăruia dintre noi va aduce rod, iar rodul nostru va rămâne!

...Cel ce botează cu Duhul Sfânt

2011-07-29T10:31:00.004+03:00

De la începutul anului, biserica Poarta Cerului a pornit cu dorinţa de a împlini Efeseni 5:18 "... fiţi plini de Duh" (continuu, continuaţi să...). Gândindu-mă la această realitate care ar trebui să fie prezentă în viaţa noastră, a fiecărui creştin, m-am întrebat, în repetate rânduri, de ce Isus botează cu Duhul Sfânt? Poate părea puţin deplasat să te gândeşti la asta, dar realitatea confirmă că ne gândim tot mai puţin la acest fapt!

De ce botează Isus cu Duhul Sfânt? Unii răspund că pentru a primi putere cei implicaţi în "slujire" (adică, în înţelesul lor, pastorii, diaconii, presbiterii şi eventual misionarii). Alţii spun că pentru a primi, unii credincioşi, darurile Duhului. Alţii spun că pentru a fi mântuiţi, alţii că este nevoie pentru a avea parte de răpire, şi tot aşa... Oare ce se întâmplă cu cei care "nu vor" (din diverse motive, unul mai obiectiv ca altul!) să fie "botezaţi" în / cu Duhul Sfânt?

Cu cât meditez mai mult la acest aspect, cu atât observ mai clar că în biserica primară, primirea Duhului era parte integrantă din paşii de început ai neofitului. Cu alte cuvinte, pentru ucenici era ceva normal şi logic ca cel care devenea creştin să primească Duhul Sfânt (şi nu să-L primească pe Hristos!, ci să creadă în El). Petru în ziua Cincizecimii spune clar "... apoi veţi primi darul Sfântului Duh" în Fapte, Pavel întreabă clar şi limpede pe cei din Efes, dacă au primit Duhul Sfânt când au crezut (Fapte 19), Corneliu şi casa lui au primit Duhul Sfânt în urma predicii lui Petru, şi alte cazuri.

Vă las acum să meditaţi (împreună cu mine) la câteva întrebări:

Oare de ce botează Isus cu Duhul Sfânt? Mai botează El şi azi? Cum se poate şti dacă cineva este botezat cu/în Duhul Sfânt? Ce se întâmplă cu cel botezat în Duhul Sfânt? Este ceva vizibil?

Lumea nu L-a cunoscut...

2011-07-08T18:12:00.007+03:00

... şi parcă e normal, am zice noi. Cum să-L cunoască lumea? Dar să nu uităm că "lumea" la care se referă Ioan este "lumea iudaică", adică evreii. Pentru că el continuă spunând: "a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit". Şi iar am spune noi: "Ooo, dacă eram eu atunci...", "ce oameni, să vină Isus, Mesia la tine şi să nu-L (re)cunoşti". Insă, până să fim aşa drastici cu ei, haideţi să facem un exerciţiu de memorie:

Cum te raportezi tu astăzi la un "tâmplar"? Care este atitudinea ta faţă de el, mai ales atunci când şti că este tocmai "vecinul" tău, de pe strada ta, din bloc cu tine, poate chiar pe acelaşi etaj? Tot aşa, pentru mulţi din vremea aceea, Isus nu era decât "un simplu tâmplar", pentru alţii, ca pentru mulţi astăzi, nu era decât "un mare Învăţător", "un mare Profet", "un mare Filosof", un mare etc etc. Şi atât!

DA, Isus este "un Mare ...", DAR nu numai atât: El este Dumnezeu Adevărat, Cuvântul Întrupat, Calea, Adevărul şi Viaţa, Emanuel, este Alfa şi Omega, este Căpetenia noastră, este Neprihănirea noastră, este Mântuirea noastră, este Mielul vrednic de cinste, este Leul din tribul lui Iuda, este Domnul Domnilor şi Împăratul Împăraţilor, este Lumina lumii, este Păstorul cel Bun, este Cel Blând şi Smerit cu inima, este Biruitorul, este Judecătorul, EL ESTE!!!

Tu L-ai cunoscut?

A venit un om...

2011-06-03T23:38:00.003+03:00

Numele lui era Ioan. M-a fascinat dintotdeuna Ioan, Ioan Botezătorul. A avut o lucrare (slujire) foarte scurtă, dar eficace şi eficientă. Deşi putea să-şi asume şi el puţină notorietate, n-a făcut-o: când a fost întrebat cine este, putea răspunde foarte uşor (şi adevărat!), „Vărul lui Isus!”. Şi totuşi, Ioan a recunoscut că nu este cine se aştepta lumea să fie. Cu alte cuvinte, Ioan spune despre sine: „Nu sunt Isus; nu eu sunt Cel pe care-L aşteptaţi; nu pe mine trebuie să mă ridicaţi în slăvi!”.

Apostolul Ioan surprinde şi el aici acest adevăr despre Ioan Botezătorul şi sunt convins că acesta din urmă nu s-ar fi bosumflat dacă ar fi trăit să citească ceea ce scrie apostolul: „Nu era el lumina...”. Sunt convins că nu s-ar fi supărat nici pentru faptul că apostolul Ioan nu-l prezintă pe Botezător ca fiind „vărul lui Isus”, sau „fiul distinsului preot Zaharia” sau „nepotul fecioarei Maria”...

Oare cum reacţionăm noi la „prezentările” făcute nouă de oamenii din jurul nostru? Cum ne-ar place să ne prezinte? Ce ai vrea să spună (sau, în unele cazuri, să creadă oamenii) despre tine? Putem învăţa în aceste vremuri de nepotism şi simonie un lucru simplu (dar nu uşor!) de la Ioan Botezătorul: smerenia! Această virtute a cam ajuns o cenuşăreasă printre oameni, fie ei şi declaraţi creştini. Şi cu atât mai mult la oamenii „experimentaţi”. Isus spune: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”

Doamne-ajută!

La început...

2011-04-10T21:17:00.004+03:00

Ioan 1:1-5
“La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o…”

Evanghelia (Vestea Bună!) din perspectiva lui Ioan, inspirat bineînţeles de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, este una din cele mai frumoase scrieri ale Bibliei pentru că ni-L prezintă pe Isus, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat. Este fascinant începutul acestei Evanghelii: “La început…”. Nici un Big-Bang, nici o maimuţă, nici o moluscă, ci simplu: Cuvântul! Şi dacă nu ştiai Cine sau ce este acest “Cuvânt”, Ioan continuă foarte clar, categoric, fără dubii: Cuvântul era cu Dumnezeu. Dar nu doar atât. Cuvântul era Dumnezeu! Nu orice cuvânt, nu orice, nu oricine! Ci “Cuvântul”, Dumnezeu!

Mai mult de atât: toate au fost făcute prin El, prin acest Cuvânt! Nimic, absolut nimic nu a fost făcut fără El, fără implicarea Lui. Nimic! Şi nimeni! Nici chiar tu!

De ce? Pentru că în El era viaţa (şi este!)! Viaţa, mişcarea, suflarea! Totul! Pentru că nimic n-a fost făcut fără El. Şi viaţa era lumina oamenilor pentru simplul motiv că viaţa era în El. Şi vom vedea cu altă ocazie că El este Lumina lumii. Lumina învinge întotdeauna întunericul, oricât de mare e bezna, oricât de întunecat este sau pare totul; o licărire, oricât de mică, de lumină învinge intinderi mari de întuneric.

Dar Lumina a hotărât să lumineze prin tine, prin mine. Cum e în jurul tău? Beznă? Lumină? Să lăsăm Lumina să lumineze prin noi în întunericul crunt de afară. De noi depinde. Doamne-ajută!

Cine este Duhul Sfânt?

2011-02-27T14:12:00.001+02:00

Una dintre cele mai atacate învăţături este doctrina (învăţătura) despre Duhul Sfânt. Sunt voci care afirmă că Duhul Sfânt este o forţă impersonală, o putere sau o altă „manifestare” a lui Dumnezeu. Nu ştiu cine este Duhul Sfânt pentru tine, cum Îl percepi tu, dar ştiu un lucru clar şi sigur: Duhul Sfânt este o Persoană! Biblia vorbeşte despre acest lucru foarte clar, atribuind Duhului Sfânt însuşiri pe care numai o persoană le poate avea: raţiune, sentimente şi voinţă.

Raţiunea în prezentarea Duhului Sfânt se poate observa în cuvintele Domnului Isus Hristos când afirmă despre Duhul că ne „va învăţa toate lucrurile” şi ne „va aduce aminte tot ” ce ne-a spus El (Isus – Ioan 14:26). Tot despre Duhul Sfânt, apostolul Ioan scrie cuvintele Domnului Isus: „Când va veni Mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”(Ioan 15:26, vezi şi Rom. 8:16). Şi Cuvântul continuă şi spune că Duhul Sfânt ajută în rugăciune (Rom. 8:26), ne dă putere (F.A. 1:8), călăuzeşte şi conduce (Ioan 16:13; Gal. 5:16, F.A.8:29), vorbeşte şi are păreri proprii în acord cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (Apoc. 2:7, 11, 17, 29 etc F.A.15:28).

Tot ca Persoană, Duhul Sfânt are sentimente: poate fi întristat (Efes. 4:30), poţi încerca (dar n-ai să reuşeşti) să-L minţi (F.A.5:3), I te poţi împotrivi (F.A.7:51). Foarte interesant este că Duhul Sfânt poate fi blamat, batjocorit, blasfemiat. Nu ştiu cum răspund la aceste dovezi cei care susţin că Duhul Sfânt este o forţă în genul curentului electric. Chiar dacă şi curentul electric poate fi „batjocorit”, când vorbim de batjocorirea Duhului Sfânt, vorbim automat şi de nişte consecinţe, pe care nu le întâlnim în cazul altor „forţe”: „De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.” (Mt.12:31) şi “Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” (Evr.10:29).

În cele din urmă ne vom uita la cea de a 3-a caracteristică a unei persoane, şi anume voinţa. Spuneam că Duhul Sfânt este o Persoană. Dacă este Persoană, atunci trebuie să vedem şi la Duhul Sfânt manifestându-se voinţa proprie. Iat-o: face anumite lucruri şi dă daruri după propria voinţă (1Cor.12:11), are cunoştinţă (1Cor. 2:11, Isaia 40:13), cheamă şi pune deoparte în lucrarea de slujire (F.A.13:2), interzice (F.A. 16:6-7), sfinţeşte (Rom. 15:16).

Un alt lucru fascinant la Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Duhul Sfânt este că se referă la Duhul Sfânt la masculin, deşi cuvântul „duh” în original (greaca) este de gen neutru! Când Isus spune că va trimite „un alt” Mângâietor, spune, de fapt, „un altul de acelaşi fel”. Adică tot o Persoană, aşa cum a fost Isus, cu deosebirea că acest „un Alt”-ul va fi cu noi şi în noi, pentru că Duhul Sfânt nu are corp fizic (Luca 24:39, Ioan 4:24). Cine este Duhul Sfânt pentru tine? Cine va fi de aici înainte? (Ioan 14:15-17)

Dărnicia...

2011-02-13T00:08:00.000+02:00

In Memoriam...

2011-01-29T23:19:00.002+02:00

Cu bucurie vă anunţ că astăzi, 29.01.2011, ora 15:00, a avut loc îngroparea celor ce au fost hoţii timpului, a prieteniei adevărate, a intimităţii şi a adevăratelor relaţii. Pentru cei care vor mai dori "să fim prieteni", vă anunţăm că nu ne veţi mai găsi decât "în direct".

Doru, Ema, Theola & Amira Hriscu.

Fiţi plini de Duh!

2011-01-09T19:14:00.002+02:00

Am pornit şi în acest an, ca biserică, cu o dorinţă, poate chiar un dor pentru mulţi dintre noi: să fim plini de Duhul Sfânt. Nu este nimic mai măreţ în lume, nu se merită să investeşti în nimic altceva în acest an dacă nu investeşti în relaţia cu Dumnezeu. Este cea mai măreaţă provocare pentru un credincios autentic. Iar rezultatul este unul pe măsură: plinătatea Duhului Sfânt!

Dacă ar fi să gândim comparativ, se poate observa cu uşurinţă că atunci când ceva este plin, nu mai încape nimic, nici „pe lângă”, nici „pe deasupra”. Astfel, dacă suntem plini de Duhul Sfânt ar însemna să fim oameni ai adevărului, oameni în care să nu aibă loc minciuna (pt. că suntem plini de adevăr). Ar însemna ca viaţa noastră să ne dăm silinţa să o trăim în sfinţenie (în separare de tot ce este păcătos), acest lucru fiind posibil prin supunerea noastră lui Dumnezeu. Când ne supun Lui, viaţa noastră va fi una rodnică (Gal. 5:22-23).

Poate cineva se va întreba:”Dar ce folos să fiu plin de Duhul Sfânt? De ce să depun efort şi să fac sacrificii?” Ei bine, Isus a spus ucenicilor Săi (şi implicit şi nouă) că „ne este de folos” să vină Duhul Sfânt în lume: El va fi nu doar cu noi, ci şi în noi; El ne va învăţa, ne va ajuta, ne va da daruri etc. Printre altele, ne va da puterea de a-L mărturisi pe Isus şi altora, ne va da putere să ne sfinţim (să spunem adevărul, să trăim curat, să gândim nobil, să dezvoltăm un caracter ca al lui Isus), ne va ajuta să putem ierta faptele şi persoanele care ne-au rănit dincolo de puterea noastră „de a trece peste”. Toate astea vrea să le facă Duhul Sfânt în noi şi prin noi, dacă-L lăsăm. Şi chiar mai mult: El vrea să ne dea puterea de a ne bucura atunci când celor de lângă noi le merge bine (chiar şi duşmanilor!); El vrea să ne dea putere şi să învăţăm să exersăm autoritatea nostră de ucenici ai lui Hristos împotriva puterii întunericului (Efes. 6).

Toate acestea sunt posibile când te apropii de Dumnezeu. Te „umpli” de El! Este asemeni unui vas pe care îl pui la robinet (la izvor, la sursa) pentru a fi umplut. „Sursa” noastră, „Izvorul” nostru este Dumnezeu! Şi poţi să te autoevaluezi în privinţa plinătăţii Duhului în viaţa ta gândindu-te la relaţia pe care o ai cu Adevărul: Cuvântul lui Dumneze (Ioan 17:17), Isus (Ioan 14:6) şi afirmarea adevărului în viaţă (Ioan 8:44). Gândeşte-te, ce ai făcut pentru a te separa de păcat, pentru a te sfinţi? Întreabă-te la modul cel mai serios Cine şi cum este Dumnezeu pentru tine? Este El doar Tatăl tău, doar Mântuitorul tău, „prietenul” Tău, doar Cel ce-ţi poartă de grijă? Sau este şi Judecătorul tău, Stăpânul tău, Dumnezeul tău căruia I se cuvine închinarea, reverenţa, lauda, onoarea, slava. El nu „le merită”, de parcă le-ar fi câştigat. Lui I se cuvin toate acestea pentru Cine este, şi nu pentru ce a făcut! Stai acum la început de an şi gândeşte-te la vorbele tale! Nu uita că şi asta este o altă modalitate de a vedea de „ce” sau „cine” eşti plin, pentru că Biblia spune: „... din prisosul inimii vorbeşte gura” (Mat.12:34).

Dacă Dumnezeu ne va da viaţa şi anul acesta (sau atât cât va fi), să căutăm cu toată seriozitatea să împlinim acest Cuvânt: „Fiţi plini de Duh”.

Hristos s-a Întrupat!

2010-12-25T12:46:00.005+02:00

Am stat zilele astea şi am meditat la un mare adevăr: dacă Satan nu a reuşit să te ţină departe de a auzi Cuvântul Vieţii şi să te întorci la El, va face tot ce-i este îngăduit să-ţi schimbe percepţia despre Adevărul Absolut.

Mă gândeam cum a încercat şi cu Isus: le-a schimbat oamenilor percepţia despre Cine ar fi trebuit să fie Isus (un mare războinic, un împărat pământesc, un „fiu de tâmplar” – Luca 24:21). Până si cel ce era „antemegătorul” lui Isus, Ioan Botezătorul, a ajuns să se întrebe „Tu eşti, sau să aşteptăm pe altul?” (Matei 11:3). Chiar şi ucenicii, după o vreme petrecută cu El, încă nu ştiau pe Cine urmează (Luca 8:25). Şi chiar mulţi din ziua de azi, nu ştiu Cine este, de fapt, Hristos: ba e un om „înfiat” de Dumnezeu, ba e un mit, ba e un mare profet (şi doar atât!). O mare parte nu ştie ce să mai creadă: Isus este „Miel” sau „Leu”? Este greu să-L vezi ca fiind ambele... pentru unii.

Şi tot în zilele noastre, cei mai mulţi au început să-L schimbe pe Hristosul Întrupat cu un brad (fie el şi artificial), cu un moş Crăciun (sau Gerilă pentru cunoscători), cu nişte cadouri (doar este „luna cadourilor”). Mai nou, au apărut „crăciuniţe”. Era de aşteptat. Dacă există biblia feminină (în care Duhul Sfânt este „ea” şi nu El...), este „normal” să avem şi aşa ceva. Vor trece câteva luni şi vom vedea o altă încercare (destul de reuşită, din păcate) de a-L schimba pe Hristos: din „Mielul de jertfă”, totul se transformă în iepuri şi iarbă verde, ouă roşii şi carne de miel. Şi cam atât înseamnă Hristos pentru mulţi!

Ei bine, Hristos a fost, este şi va fi Regele Regilor, Domnul Domnilor, Dumnezeu Atotputernic, Prinţ al Păcii, Părintele Veşniciilor, Mesia, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, Cuvântul Întrupat, fără început şi fără sfârşit!

Cine este Isus pentru tine? De ce?

Pentru elevaţi...

2010-12-22T12:28:00.000+02:00

Pentru iniţiaţi...

2010-12-22T11:28:00.000+02:00

Ups...

2010-12-16T16:36:00.002+02:00

O piatră de aducere aminte!

2010-12-12T11:14:00.004+02:00

Biserica „Poarta Cerului” din Timisoara a luat fiinta prin voia lui Dumnezeu, ca urmare a viziunii pe care El a dat-o pastorului Nelu Filip în anul 2005. Împreuna cu un grup de 28 de credinciosi au început sa se adune la partasii de rugaciune timp de câteva luni, perioada în care aceasta viziune s-a cristalizat , iar în 11 decembrie ale aceluiasi an Poarta Cerului si-a deschis portile pentru oameni doritori sa intre pe dorita poarta a cerului, a fericirii vesnice cu Isus Cristos.

La Poarta Cerului, entuziasmul slujirii lui Dumnezeu este la el acasa. O biserica tânara, formata din oameni tineri care si-au pus la dispozitia lui Dumnezeu talentele lor, puterea lor, timpul lor si viata lor. Aici închinarea este molipsitoare, învatatura este motivatoare, partasia este atragatoare pentru ca prezenta lui Dumnezeu este coplesitoare.

Poarta Cerului este mai mult decât un nume, este o realitate în care credem, este locul în care oamenii pot gusta din atmosfera cerească, pot arunca o privire spre Cerul pregătit de Dumnezeu pentru răscumpăraţii lui, pot asculta glasul lui Dumnezeu care vorbeşte, pot asculta cântarea cerească adusă pe pământ şi pot lua hotărârea de a păşi dincolo, în Împărăţia lui Dumnezeu spre a fi cu El şi aici şi apoi ACOLO pentru vecii vecilor.

Echiparea oamenilor pentru slujire

2010-12-12T11:08:00.004+02:00

Am găsit undeva, demult, aceste rânduri şi mi s-au părut interesante. Chiar adevărate. Aşa că le-am "împărtăşit" cu voi...

"Dumnezeu a dat daruri în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos" (Efeseni 4:12)

În calitate de lider trebuie să ai mereu înaintea ta filozofia, planul şi scopul aflate în spatele a ceea ce eşti chemat să îndeplineşti şi să le faci clare celor care lucrează cu tine. Trei dintre cele mai frecvente probleme ale oricărei organizaţii, inclusiv biserica, sunt:

1) Numirea cuiva în slujba nepotrivită fiindcă nu este nimeni altcineva care să facă acea slujbă;

2) Neînţelegerea darului cuiva şi faptul că nu se oferă pregătire, îndrumare şi informare pentru a promova munca în echipă:

3) Liderii care nu ştiu să-şi comunice viziunea cu claritate.

Când unul din aceste domenii nu merge bine ne irosim timpul şi energia rezolvând probleme, stingând conflicte şi alergând în 40 de direcţii. În consecinţă liderii sunt descurajaţi, iar lucrătorii renunţă.

Dar biserica nu trebuie să fie aşa. Pavel a prezentat Planul de Capătâi pentru creşterea bisericii reamintindu-ne că Dumnezeu "a dat pe unii apostoli; pe aţtii, prooroci; pe aţtii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos" (Efeseni 4:11-12).

De ce a desemnat Dumnezeu lideri? Pentru a-i echipa pe oameni. De ce trebuie oamenii să fie echipaţi? Pentru a sluji. De ce este slujirea atât de importantă? Pentru zidirea trupului lui Hristos.

Asta e! Şi sunt lucruri esenţiale pentru dezvoltarea unei biserici puternice, sănătoase, a cărei misiune este să hrănească turma lui Dumnezeu şi să ducă Evanghelia la cei pierduţi. De aceea, în calitate de lider, tot ceea ce faci trebuie să fie direct legat de echiparea oamenilor pentru slujire. Fă lucrul acesta si vei fi mai puţin frustrat, oamenii tăi mai împliniţi, iar biserica mai roditoare!

Psalm

2010-12-09T08:58:00.002+02:00

Oriunde plec Tu eşti mereu cu mine
Unde-aş fugi să nu pot fi ajuns
Sunt singur, e noapte, vin să mă ruine
Nelegiuri cu cate te-am străpuns

De faţa Ta nimic nu mă ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are îndestule unde
Să-mi dea odihna nemărturisit

Nici lacrimile nu mă mai încearcă
De teama Ta şi ele-au amuţit
Porunca-ai pus în toate să mă-ntoarcă
Să mă predea unde te-am pângărit

Ştiu că o faci din mila Ta cea mare
Ce nu îţi dă odihnă să mă uiţi
Să-mi treacă zilele fără lucrare
Cu faţa Ta de-acuma mă confrunţi

Ioan Alexandru

Cina Domnului sau Euharistia…

2010-12-02T17:49:00.002+02:00

Acest act religios este una din poruncile Domnului Isus Hristos, o poruncă foarte practică (şi practicată), având un imperativ prezent: „Să faceţi... ori de câte ori...”.

Deşi pentru mulţi este un act trist, un act mai mult al amintirii păcatelor personale (cercetare), un moment al pocăinţei de păcatele trecute şi prezente, acest act ar trebui să fie mai mult un moment al bucuriei! Tema centrală a Cinei este Hristos Biruitorul şi nu păcatele noastre (chiar dacă trebuie să ne pocăimde ele!)! Din păcate, şi „amintirea Domnului” este o amintire tristă, doar a crucii, a ruşinii, a suferinţei, a spinilor. Până la un punct, e bine să nu uităm şi o astfel de „întristare care duce la pocăinţă”, dar să nu fie întristarea punctul central (sau să nu devină)!

Ceea ce am uitat însă (cel puţin aşa se vede pe chipul nostru) este tocmai esenţa instituirii Cinei Domnului: biruinţa lui Hristos asupra păcatului, a morţii şi a lui Satan! Să nu uităm că Cina Domnului a fost instituită în preajma sărbătorilor de Paşte, sărbătoare care pentru evrei avea însemnătatea biruinţei, a eliberării de sub tirania lui Faraon! La Cina Domnului nu vestim doar moartea lui Hristos, ci şi Învierea Sa pentru că El a înviat, e viu şi stă la dreapta Tatălui! Nu s-a terminat totul la cruce, ci acolo abia a început! Hristos ne-a răscumpărat, ne-a deschis accesul în prezenţa Tatălui datorită şi prin meritele Sale! Cu alte cuvinte, Cina Domnului este (sau ar trebui să fie!) un act al bucuriei, o sărbătoare, o celebrare a Dumnezeului Biruitor, a Aceluia care, „cu moartea pe moarte călcând”, a „suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ca mijlocitor pentru mine şi tine! Cina Domnului este un motiv de trăire a acestei bucurii „negrăite şi strălucită” pe care Hristos ne-a adus-o.

Astăzi, când vei îndemnat(ă) să faci „lucrul acesta spre pomenirea Mea”, aduţi aminte că este o sărbătoare a biruinţei, că este o bucurie a eliberării, a iertării, a înfierii. Bucură-te! Îmbărbătează-te! Trezeşte-te! Ridică-te! Hristos a biruit moartea, păcatul şi pe Satan!

„....să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

Între lucru, lucrare şi lucrătură...

2010-11-26T16:20:00.005+02:00

Există oameni concentraţi pe lucru, oameni cărora le pasă de ce şi cum fac. Poate puţin cam mult. Dar îşi văd de lucru.

Sunt şi oameni preocupaţi de câte o lucrare. Uneori, aceştia dau impresia de oameni spirituali, religioşi am putea spune. Nu prea sunt capabili de cele spirituale şi asta nu o spune (doar) mulţimea ci (cel mai important) rezultatul. Dar, oricât de întuneric ar fi afară, pentru ei e ziua ‘nameaza mare.

Şi, bineînţeles, sunt şi maeştrii în lucrătură. La prima impresie ( una naivă, trebuie să recunoaştem), ai zice un astfel de om e gata să te ducă’n braţe nu doar o milă în plus, ci 20 de km... Sunt unii din cei mai zâmbitori (cunoscătorii spun că acelea sunt spasme, nu zâmbete...) oameni din câţi întâlneşti. Au o seninătate (uneori debordantă), cunosc foarte multe detalii (picanterii) şi sunt gata oricând să-ţi dea o mână de ajutor... însă n-am prea înţeles: la lucru, în lucrare, sau doar ca lucrătură?

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

2010-11-21T13:27:00.003+02:00

O carte care merită (re)citită şi chiar studiată... "...ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui." "Cor. 2:11

"Despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectiva înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C.S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin dotat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt."

sursa http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanar

Fratele Iosif Ţon s-a lepădat de credinţă...

2010-11-20T18:38:00.006+02:00

... de credinţa baptistă! Sau cel puţin aşa ar vrea unii! Am citit cu o oarecare silă "bula papală" transmisă de către (fratele, domnul, tovarăşul, nenea?) Paul Negruţ în spaţiul internaut. Am rămas şocat de faptul că Iosif Ţon nu este nici frate, nici domn (dl.), nici nenea, nicicum, ci simplu: Iosif Ţon. ...

Ce înţeleg eu din această excomunicare?

1. În sfârşit dl. Paul Negruţ a găsit cel mai bun (şi nescuzabil!) motiv de a se descotorosi de "ţepuşul" din coaste pe care l-a cam purtat ani buni de zile.

2. Penticostalii şi carismaticii (luaţi individual, nu l-a grămadă) n-au nici o treabă cu pocăinţa şi cerul. Cu alte cuvinte, în ochii d-lui Paul Negruţ nu suntem decât nişte eretici buni de răstignit. Mulţumim pentru piroane d-le.

3. D-l Paul Negruţ a fost un eretic el însuşi ani buni de zile deoarece a condus (ca preşedinte) Alianţa Evanghelică din România, între care era şi Cultul Penticostal.

P.S. Să ne trăiască papii...

Hristos, motivul căderii...

2010-11-19T01:36:00.003+02:00

Pentru mulţi, Hristos a fost, este şi va fi un motiv destul de bun pentru o saună veşnică. Din diverse „incompatibilităţi”, există persoane care preferă să stea departe de El: ba nu le convine „gena provenienţei” Sale (Mat. 13:54-58), fie nu le convine limbajul folosit de El (Mat. 15:12), fie nu sunt mulţumiţi cu statutul social, politic etc pe care (nu) l-a adus Hristos celor care au promis că-L vor urma, fie alte şi alte motive, care mai de care mai „logice”. Până şi familia a considerat că Isus îi face de râs, că le murdăreşte bunul lor nume, le afectează reputaţia... (Marcu 3:30-31).

Isus îi numeşte fericiţi pe cei care nu se „împiedică” în El (Mat. 11:6). Oare cum ai putea să nu te împiedici în El când este atât de radical? „Nu poţi sluji la doi stăpâni”, „nu poţi trăi dacă nu mori mai întâi”, „dacă îţi iubeşti familia mai mult decât pe Mine, nu eşti vrednic de Mine”, „iubeşte-ţi vrăjmaşii”, „întoarce şi celălalt obraz” etc.

Radical. Direct. Dureros. Mă tem că ceea ce noi numim astăzi creştinism (urmare a lui Hristos) are gust de diabet. Am îndulcit „ucenicia” la nivel de „iubit ascultător”, „stimaţi membrii” şi alte îndulcitoare prin care omul nu mai devine ucenic, nu mai este o torţă care arde pentru Hristos ci un simplu observator cu spirit critic, un licurici spiritual care luminează la fel de mult ca bateriile Toshiba făcute pe Olt, într-o barcă chinezească. Ne mirăm că nu avem putere, dar o cerem de la alţii, că noi suntem scutiţi de medicul de familie... asemenea „sporturi extreme” pentru noi sunt dăunătoare; „să trăiască ei ucenicia, să fie ei puternici în Duhul, să slujească ei, să dăruiască ei, DAR să moştenim TOŢI, să fim răsplătiţi TOŢI, să avem aceleaşi drepturi TOŢI, chiar dacă nu (ne asumăm) avem aceleaşi responsabilităţi.

Am început să strâmbăm din nas la fiecare prepoziţie care nu ne place cum sună. Vorbim frumos de „oamenii mari ai Bibliei”, dar cred că, dacă ar trăi în vremurile noastre, i-am răstigni pe toţi, fără excepţie (poate l-am lăsa doar pe Ioan, „ucenicul iubirii” să trăiască liniştit în Patmos, exilat). Apoi ne lăudăm că suntem o biserică bazată 100% pe Biblie. Care Biblie? Să fie vorba de aceeiaşi Biblie care ne spune că pentru mulţi UCENICI vorbirea Lui „a fost prea de tot” (Ioan 6:60).

Pentru tine cum este creştinismul pe care-l trăieşti? E liniştit? E comod? E cool? Sau e radical? E autentic? Conţine adevăr sau e Adevărul?

Mat. 11:6 „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

„Isus este ca mine...”

2010-10-18T23:03:00.003+03:00

...este propoziţia care m-a pus (din nou) pe gânduri. Este o frază rostită de unul din „colegii” de celulă ai lui Richard Wurmbrand (vestita cameră 4), atunci când un alt deţinut a întrebat: „Cum este Isus ? Eu n-am întâlnit pe cineva care să fie atât de bun, de iubitor şi de cinstit cum e omul pe care-l descrii.” Răspunsul acestui pastor l-am pus ca titlu acestui articol. La acest răspuns, deţinutul care a pus întrebarea a spus: „Dacă Isus este ca dvs., atunci Îl iubesc.”

Am palpitaţii şi acum, când scriu aceste rânduri... Cu cât mă gândesc mai mult la această rostire, cu atât mai mult îmi vine să pun semnul întrebării în locul punctului. Isus este ca mine? Cât curaj, câtă modestie şi, în acelaşi timp, cât adevăr a putut rosti acest om! Parcă îl aud pe Apostolul Pavel: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât eu calc pe urmele lui Hristos.” M-apucă transpiraţiile!

Şi totuşi, provocarea rămâne pentru fiecare din noi! Noul Testament este plin de versete care ne spun că trebuie să fim ca Isus! Că trebuie să ajungem toţi la „statura plinătăţii lui Hristos”! Că trebuie să semănăm tot mai mult cu El (dacă suntem „fraţi” cu El)! Că trebuie să fie şi în noi “Duhul care era în Hristos”!

Oh, Doamne… îmi tremură inima, mă doare şi mă apucă groaza! Rostesc de atâtea ori rugăciuni “frumoase”, încep să-mi placă, dar cât Adevăr conţin ele? Oare chiar vreau să fiu ca Tine? Oare sunt gata să plătesc preţul “operaţiei estetice”? Oare te am ca Singurul meu Stăpân, sau mai am şi alţii? Oare semăn cu Tine? Oare calc pe urmele Tale? Mă doare inima şi mi-e teamă… pentru că vreau să rostesc ceea ce mi-e teamă. Vreau (chiar dacă de cele mai multe ori nu simt!) să fiu ca Tine! Şi pentru că Tu ai spus atunci când Ţi-a fost greu “Facă-se Voia Ta!”, mă alătur şi eu unuia din copiii Tăi, din fraţii Tăi, din prietenii Tăi:

„Facă-mi-se-ntotdeauna
După sfântul Tău Cuvânt
Chiar de-ar fi să-mi cadă toate
Planurile la pământ…

Gândul Tău să se împlinească
Neştirbit în mine-oricând
Chiar de ar fi să se dărâme
Tot ce mi-am zidit în gând…

Voia Ta să se înalţe
Ca stăpână-n viaţa mea
Şi-n fărâme sparge-mi voia
Printr-o lovitură grea…

Rugăciunea asta, Doamne
Tu să mi-o asculţi mereu
Iar de-ar fi s-o schimb vreodată
N-asculta de gândul meu!!!”

Pentru "Anonimi"

2010-10-08T17:19:00.002+03:00

Vă mulţumesc pentru sinceritate tuturor care doriţi să postaţi comment-uri la cele ce scriu. Şi pentru că apreciez remarcile Dvs., chiar şi pe cele critice, vă rog să postaţi comentariile cu numele Dvs. (nu cu cel de scenă, vă rog :))) pentru că aş vrea să ne "cunoaştem". Din acest motiv mi-am postat numele şi poza (împreună cu superba mea soţie!). Vă mulţumesc şi vă doresc multe binecuvântări din partea Creatorului şi Singurului Dumnezeu Adevărat manifestat în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

P.S. În caz contrar, să nu vă supăraţi că nu vă postez comentariile (indiferent de natura lor: laude, critici, glume nesărate etc)!

Mai "sună" viitorul?

2010-10-06T21:13:00.004+03:00

Toată lumea se aşteaptă la o viaţă mai bună, un trai mai bun, o maşină (mai) bună etc etc. Ei bine, Biblia prezintă un viitor foarte întunecos pe pământ. Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că şi noi, credincioşii, privim viitorul pe pământ la fel ca cei care nu-L cunosc pe Dumnezu: un viitor tot mai glorios şi mai în siguranţă, mai luxuriant şi mai plin de tot felul de „libertăţi” religioase.

Ei bine, Biblia nu vorbeşte despre o astfel de viaţă pe pământul care se apropie cu paşi uriaşi de revenirea lui Hristos! Ba dimpotrivă, vorbeşte de restricţii a libertăţilor, de foamete, boli, ură, sărăcie (mai ales spirituală! – MULŢI proroci mincinoşi, eretici, prefăcuţi, formă de evlavie etc). „Când voi veni, voi mai găsi credinţă pe pământ?” Oh Doamne, ajută necredinţei noastre! Religie... Avem cât încape.

Suntem prinşi de revolte pentru „un trai mai bun”, (ne)ştiri, (dez)informaţii, telenovele live de toate felurile; ba chiar facem (trăim) aceste lucruri şi prin biserici! Luptăm, dar cu pumnul în vânt! Ne implicăm, dar unde nu trebuie (în politic(i)ă)! Şi încet, dar sigur, ne-am îndepărtat de modul de implicare biblic al credinciosului în lume: prin rugăciune, exemplu personal, Evanghelie trăită şi abia apoi, dacă mai e necesar, alte implicări (luare de poziţie, „dregătorii” etc). Noi am inversat ordinea! Şi când vedem că trec anii şi nu se întâmplă nimic, ne aducem aminte că există şi rugăciunea. Nu spun prin asta că rugăciunea e totul, dar cred că rugăciunea este majoritară (sau ar trebui să fie!).

Dacă doreşti adevărata viaţă, adevăratul lux, adevăratul trai, iată-l:
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14:1-4)
„Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1Cor.15:19)
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evr. 12:2)

Viitorul întunecat de pe pământ este luminat de veşnicia care vine pentru cei care şi-au spălat hainele în sângele Mielului!

Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (Rom. 13:12)

Succes (-uri?)!!!

Era noapte...

2010-09-22T21:00:00.003+03:00

Se apropie ziua, e tot mai aproape!? Încet, dar sigur, vine toamna. Din păcate, vine frigul. Privesc (destul de pesimist, recunosc) spre zilele ce vor veni (dacă Domnul ne va ţine cu viaţă) şi nu prea văd zorii zilei. Îmi doresc să se vadă "o mare Lumină" în curtea noastră. Din păcate, privind în jur, cei mai mulţi spun "n-avem ce face, jocurile sunt făcute, istoria se repetă" iar noi mergem tot... înapoi.

Ameninţări, vizite, relaţii şi oameni fără coloană vertebrală. Promisiuni, retractări, temeri, frică de oameni mai mult decât de Dumnezeu, populism, naivitate, duplicitate, control.

Nu mă mai mir că la Evanghelia "dulce" pe care o prezentăm, avem atâţia diabetici spiritual care au nevoie de insulina zilnică a lui "lasă frate, că Domnul e bun". Nu contează cum trăieşti, ce gândeşti, ce motivaţii ai: "Dracu' nu-i atât de negru şi nici Raiu'aşa departe". Apoi ne mirăm de ce bisericile noastre mor (sau sunt moarte, unele în comă) şi foarte puţine mai au "lumină din Lumină" şi "viaţă din Viaţă".

Când Iuda a ieşit să vândă pe Isus, Ioan consemnează: "Era noapte" (Ioan 13:30). Pentru noi, neo-protestanţii (la general vorbind, penticostalii în particular), încă e noapte şi nu se văd zorii dimineţii. Nu încă. Dar cred! Cred că "încăpuţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi"! Cred că e timpul şi pentru noi să vină "vremuri de înviorare", chiar înnoire, vremi de pocăinţă (autentică!), revărsări ale Duhului Sfânt şi nu fake-uri comuniste, ateiste sau chiar teiste. Cred că vine vremea când se vor vedea roade vrednice de "pocăiţi", roada Duhului şi nu schimonoselile lupilor în blănuri de oi.

"dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara." 2Cron. 7:14

Rom. 13:12 "Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii."

Răscumpărarea memoriei...

2010-09-04T13:36:00.007+03:00

Am reuşit în cele din urmă să termin cartea de citit... de studiat, las pe alţii. N-am ajuns încă să cred că există „aparatură atât de performantă încât să falsifice” toate facsimil-urile postate în carte, aşa că nu simt nevoia de „cercetător” a cercetărilor!

Recunosc că această carte mi-a confirmat (parţial) anumite bănuieli care s-au năcut în mintea mea când am văzut un articol (foarte „cenzurat” de un personaj – aproape jumătate din articol era decupat cu foarfeca (sau lama?)!!!) de-al lui Gh. Bradin dat cuiva să-l „dactilografieze” spre a fi publicat într-o revistă de circulaţie naţională (+ diaspora română).

Sunt însă dezamăgit că a apărut numai „vol I”... Cred că „agenţii” n-au fost numai pe zona Sucevei şi tocmai de aceea cred (!) că e doar vol. I, sau mai bine zis, „începutul sfârşitului” unui lung şi anevoios sistem comunist şi perfid de „conduire” al unui „cult”. Mă rog ca Dumnezeu să mişte în mod inopozabil (deşi ştiu că El nu obligă pe nimeni, pt. că „dragoste cu forţa nu se poate”) spre pocăinţă pe cei care se ştiu „implicaţi” în caracatiţa securistă, mai ales pe cei care (încă) nu şi-au citit numele pe paginile „răscumpărării”. E timpul, mai mult ca oricând, să ne punem întrebarea: Noi cum l-am învăţat pe Hristos? (Efes. 4:20-32)

Am tot auzit şi citit fraza „de 20 de ani nu s-a făcut nimic”. Păi cine să facă? Sau uităm că cei care nu s-au supus regimului sunt (au fost) foarte puţini? Sistemul e (încă) acelaşi !!! În acelşi timp, ar trebui să strângem rândurile la rugăciune pentru că pericolul e în continuare mare: dacă totuşi va fi o „trezire” în bisericile („cultul”) noastre, există destui „oportunişti” care ar dori să le ia locul celor ante(sau poate anti?)mergători.

Ca o concluzie: să luăm bine seama să „nu aruncăm copilul împreună cu apa”. Şi pentru că „toamna se numără bobocii”, aştept... toamna.

P.S: http://rascumparareamemoriei.wordpress.com

„Caut... un om...” – Ezechiel 22:31

2010-08-21T16:20:00.003+03:00

Mă gândesc la acest text (în contextul îndepărtat dar, mai ales, în cel actual) şi sunt convins că Dumnezeu mai caută şi azi printre noi un om. Poate de asta Pavel spunea: „...fiţi oameni...” (1Cor. 16:13).

Ce ne împiedică oare să fim acei oameni pe care îi caută Dumnezeu? Cum arată omul pe care îl caută Dumnezeu? Care sunt trăsăturile caracteristice ale unui astfel de om? Eşti un astfel de om? De ce?

Meditare rodnică!

Închinarea...

2010-08-05T09:12:00.003+03:00

Pornim la drum cu gânduri despre închinare, de la un text foarte cunoscut, şi anume: Isaia 6. Şi iată câteva dintre idei:

1. Închinarea autentică te conştientizează! - v. 1-5

a. de prezenţa lui Dumnezeu - v. 1-4; Ps. 22:3 - Împărat peste tot şi toate!
b. de starea ta - v. 5; 1Cor. 14:25 - păcătos, mic, slab etc.

Dacă până în cap. 6, Isaia a văzut numai starea poporului şi cât de răi şi nepocăiţi erau ei, în momentul în care este în prezenţa lui Dumnezeu, el îşi vede propria stare, devine conştient de o realitate care până atunci parcă era inexistentă.

Este închinarea ta Conştientă?

2. Închinarea autentică te transformă! - v. 5-7

Numai în urma unei închinări autentice poţi reacţiona din toată inima la cerinţele lui Dumnezeu:

Prov. 23:26 "Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. "

Ps. 96:9 "Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!"

Bineînţeles că şi lipsa închinării autentice se vede...

1Cor. 11:17 "Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi."

Când ai fost transformat ultima dată la închinare?

3. Închinarea autentică te provoacă! - v. 8-13

Închinarea adevărată te va provoca întotdeauna să vrei să fi sfânt, să slujeşti Dumnezeului Cel Preînalt; nu te va lăsa nepăsător, adormit în continuare, ci te va trezi la viaţă, va trezi în tine dorinţa să "mergi" pentru EL! Te va conştientiza că nu poţi "să vi cu mâinile goale" înaintea lui Dumnezeu! (Exod 23:15; Ps. 96:8)

Este închinarea ta Conştientă, Transformatoare şi Provocatoare? Dacă nu e, te îndemn serios să te cercetezi (2Cor. 13:5) ca nu cumva să te amăgeşti doar că eşti un închinător adevărat.

Succes!

Încotro mă îndrept?

2010-07-10T14:52:00.004+03:00

Am auzit mulţi oameni (mai ales credincioşi evanghelici) care, atunci când au fost întrebaţi "Încotro?", au răspuns simplu şi sec: "Unde 'or merge toţi, 'oi merge şi eu." Tu ce răspuns dai la această întrebare? Aş vrea să te ajut să poţi răspunde cât mai corect, şi în funcţie de răspuns, să iei atitudine! Cred că direcţia în care ne îndreptăm depinde de 3 factori:

1. De unde pornim!

În primul rând, depinde de unde pornim. Aţi auzit probabil proverbul "Toate drumurile duc la Roma". Ei bine, spiritual vorbind, acest lucru nu se aplică Cerului: nu toate drumurile duc în Cer! Biblia spune că NUMAI Isus este "CALEA" (Ioan 14:6). Apoi, ca punct de pornire, apostolul Pavel spune că "temelia" (baza, începutul, startul) este Hristos! (1Cor. 3:11) Poate pentru unii este necesar să-şi schimbe temelia. Temelia credinţei tale care e? (O)Cultul? Pastorul? O anumită biserică? "Moştenirea"? Dacă la baza credinţei tale nu stă Hristos, eşti pierdut pe veci! Ce-i de făcut? Pune "temelia" care trebuie!!! Hristos ! Ioan 17:3

2. Cum trăieşti!

Un al 2-lea factor care poate să-ţi spună încotro te îndrepţi este felul cum trăieşi! Aţi auzit probabil zicala (falsă!) "Nu contează cum arăţi, inima să-ţi fie bună". Sunt mulţi "credincioşi" care au impresia că poţi trăi oricum şi, la sfârşit, Dumnezeu care e dragoste, o să ne primească pe toţi în Cer. Oare? Dacă aici nu L-ai cunoscut pe Hristos ca Mântuitor dar şi Domn, Stăpân, atunci Îl vei cunoaşte ca Judecător", la urmă"! Apoc. 22:15

3. Cum sfârşeşti!

Şi ultimul factor, la fel de important ca şi ceilalţi doi, este felul în care sfârşeşti viaţa aici pe pământ. Înţeleptul Solomon spunea că "mai bun (important) este sfârşitul unui lucru decât începutul lui..." (Eclesiastul 7:8). Şi autorul scrisorii către Evrei ne spune să ne uităm "la sfârşitul lor (sfinţii din trecut) de vieţuire" şi să le urmăm exemplul. Isus spunea că "cine pune mâna pe plug şi se uită înapoi (renunţă)" nu este bun pentru Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9:62).

Bineînţeles că "ideile" de mai sus sunt menite doar să deschidă "apetitul" pentru o studiere mai aprofundată a subiectului. De aceea, vreau să închei cu o întrebare:
Încotro?

De unde vin?

2010-07-03T21:52:00.006+03:00

O a doua întrebare foarte importantă pentru om este "De unde vin?". Prima, spuneam, este "Cine sunt?". Aşadar, dacă am început să întrevăd puţin din adevărul răspunsului la întrebarea "Cine sunt?", este momentul să caut şi să descopăr "De unde vin?". Provocarea pe care o lansez pentru săptămâna care ne stă înainte este să aflăm răspunsul (sau cel puţin să începem a descoperi...) corect la această întrebare.

Răspunsul din punctul meu de vedere este unul foarte simplu, dar, pentru că nu ne prea plac răspunsurile simple, am făcut aşa cum facem de obicei: l-am complicat! Sunt câteva păreri, teorii, filosofii (numiţi-le cum vreţi) cu privire la acest aspect, şi anume:

1. Venim dintr-o altă viaţă ! (?)

Pentru unii, originea individului (în particular, şi nu a omului în general) nu este alta decât o viaţă anterioară (reîncarnare). Acest lucru porneşte de la acel sentiment de "deja-vu", sentimentul că ai mai trăit anuminte stări, fapte, evenimente pe care la ai (trăieşti) acum. Pentru că nu s-a putut găsi o altă explicaţie la aceste "trăiri", unii au ajuns la concluzia că, de fapt, viaţa este un ciclu repetabil la infinit. Oare? (Evrei 9:27)

2. Venim din Cer ! (?)

O altă părere, de data asta mult mai "spirituală" este aceea că fiecare om care se naşte pe pământ vine din Cer (doar este "darul lui Dumnezeu", nu?). Şi aşa s-a născut o idee foarte răspândită şi acceptată mai ales de unii evanghelici (probabil nu vă este străină naşterea prin/din visuri: "Am visat că D(d?)omnul a trimis la familia cutare un copil, ei nu l-au vrut şi astfel D(d?)omnul l-a trimis la noi..."). Oare chiar are Dumnezeu o cameră, un loc în Cer de unde trimite copii pe pământ? Dacă da, de unde au apărut acei copii în Cer? Când? Cum? Dacă toţi venim din Cer, de ce unii aleg să meargă în Iad? (O să spună unii că nu noi alegem, că Dumnezeu aşa alege... Oare? Ioan 3:16 ! - dar ăsta e un alt subiect care îl voi prezenta altă dată) Dacă venim din Cer, înseamnă că existam "înainte" de a exista (preexistenţă). Oare prin asta nu încercă să ne punem umăr la umăr cu Isus? El este Singurul care "este înainte de Avraam", este Singurul care a fost "de la început"!!! Şi totuşi, de unde venim?

3. Venim din uter !!!

Biblia (că asta e Cartea de căpătâi şi Singura care merită crezută şi trăită!) ne spune foarte clar (problema este că trebuie să o studiem, nu doar să o citim ca pe mersul trenurilor!) că Dumnezeu ne cunoaşte "din pântece": Gal. 1:15; Jud. 13:5,7; Ier. 1:5; Iov. 31:15; Ps. 22:10, 58:3, 71:6; Is. 44:24. Este foarte interesant că Dumnezeu n-a spus nici măcar odată unui om ceva de genul: "Te cunosc dinainte să te naşti. Îmi aduc aminte cum povesteai cu cutare despre ce o să faceţi când o să vă naşteţi. Îţi aduci aminte ce fain era înainte să te naşti?" etc. Embrilogii sunt în unanimitate de acord că unicitatea, individualitatea genetică ia fiinţă "la început", adică în momentul în care cele două celule (de la bărbat şi de la femeie) se unesc.

Concluzia este foarte clară pentru mine: din momentul în care cele două celule se unesc, putem vorbi despre INDIVID (bărbat sau femeie). De aceea creştinismul este împotriva avortului, oricât de timpuriu.

P.S. "Tu mi-ai intocmit rinichii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele: Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele. Cat de nepatrunse mi se par gandurile Tale, Dumnezeule, si cat de mare este numarul lor! Daca le numar, sunt mai multe decat boabele de nisip. Cand ma trezesc, sunt tot cu Tine. " - Psalmul 139:13-18

Turn off your idol...

2010-06-26T16:29:00.002+03:00

Cine sunt?

2010-06-13T23:37:00.008+03:00

Probabil că e o întrebare care te frământă (sau te-a frământat) şi pe tine, la fel ca pe mine. Din păcate, sunt încă mulţi "creştini" care nu ştiu cine sunt. Alţii, tot din păcate, încă mai cred că se trag din maimuţă, că lumea a apărut ca urmare a unei explozii etc. Vreau să amintesc aici doar trei lucruri Biblice şi din Biblie care ne spun Adevărul despre cine suntem:

1. Suntem capodopera creaţiei lui Dumnezeu!

Cartea Genesa ne spune acest lucru prin comparaţia a două versete: Gen. 1:25 si 1:31. Înainte ca Dumnezeu să facă "om după chipul şi asemănarea" Sa, ni se spune că toate erau bune. După ce l-a creat pe om, toate erau foarte bune!

2. Suntem ambasadori (trimişi speciali, cu o misiune specială) ai lui Dumnezeu!

În 2 Corinteni 5:20 Pavel ne aminteşte acest lucru, că suntem trimişi şi împuterniciţi de Dumnezeu; acest lucru ne aminteşte de Matei 28:19-20! Trimitere specială, misiune specială! Îţi cunoşti misiunea? Îţi ştii locul? Eşti (te-ai) pregătit? ... De ce?

3. Suntem cetăţenii unei alte lumi!

Lumea în care avem adevărata cetăţenie este deocamdată nevăzută ochiului fizic. Dar va veni ziua când această lume va fi descoperită tuturor oamenilor care au existat pe acest pământ. Pentru unii va fi începutul bucuriei eterne, pentru alţii începutul chinului etern! Fiecare, ce a ales aici!

Cititorule, ai şansa să demonstrezi că eşti coroana creaţiunii lui Dumnezeu, încununarea creaţiei Sale! Dar poţi la fel de bine să te comporţi în continuare ca un patruped... tu alegi!!! Asta însă nu va schimba originea ta!
Ai ocazia să demonstrezi că eşti trimisul lui Dumnezeu pentru a-L reprezenta aici, pentru a fi "chipul şi asemănarea" Lui, sau, la fel de bine poţi să te comporţi ca trimisul altcuiva!!! Tu alegi, tu decizi! Asta însă îţi poate schimba viaţa pentru totdeauna!
Ai ocazia să alegi unde îţi vei petrece veşnicia şi cu cine: în Cer, cu Dumnezeu sau în Iad, cu Satan!!! Tu alegi, tu decizi! Asta însă îţi va hotărî destinul pentru eternitate!

P.S. "Alege viaţa, ca să trăieşti !!!"

Codul manierelor creştine - ultima parte

2010-06-10T00:13:00.003+03:00

l) Aceeasi osanda – sa lingi cutitul cu care ai uns felia de paine si cu care servesti din nou. Daca ti-e scarba sa mananci din hrana atinsa de saliva altuia, cum ai putea sa faci asta la randul tau?

m) Nu este ingaduit sa te intinzi peste masa ca sa te servesti. Cere celui care este langa platou sau langa cosul cu paine si el iti va intinde tot platoul si nu doar o felie. Ia cel mult doua felii de paine. Nu fa „provizii”.

n) Mananca fara sa se auda plescaitul voluptos al buzelor si al limbii. Mancatul zgomotos te descalifica fara drept de apel. (Stii cine plescaie cand mananca? Are codita rasucita…)

o) Painea se serveste numai cu mana, niciodata cu furculita personala; caci se poate intampla sa strapunga felia ta si sa atinga felia urmatoare. Si ce rusine ar fi…

p) Nu-ti sterge gura cu painea. Ca, deh, pe gura se mai afla si praf si altele, si ar fi neigenic. Daca n-ai servetel, roaga gazda sa-ti dea unul.

q) Degetele nu se baga in nici o farfurie. Astfel se evita un obicei stravechi si murdar: linsul lor.

r) Se mananca tot din farfurie, fara sa se lase nimic. Dar nu se cade sa stergi „luna” farfuria, cu paine, ca un hamesit...

s) Nu se toarna niciodata intr-un pahar care nu este gol complet.

t) Samburii nu se scuipa in farfurie (prin „cadere libera”) si nu se scuipa nici in pumn (metoda „in pumn” se practica doar in aer liber). Samburii se imping cu limba in lingurita adusa langa buze si se pun apoi in farfurioara, unul cate unul.

u) E interzis a se clati gura cu ultima sau penultima inghititura de compot, ceai, lapte (sau… apa, pentru cine mai calca reforma sanitara din nestiinta).

v) Daca este nevoie sa folosesti toaleta sau baia, priveste cu atentie cum stau lucrurile in momentul intrarii tale acolo, ca sa le poti pune exact asa cum le-ai gasit. Daca folosesti WC-ul si esti barbat, ridica colacul (capacul) pentru treburile marunte. Daca vasul a ramas cumva patat cu pete sau dare, foloseste-te de o bucata de hartie igienica sa cureti petele, ca sa nu fie gazda nevoita sa-ti curete murdaria. Deschide si geamul pentru aerisire, sau ventilatorul, daca exista. Dupa spalatul mainilor, clateste chiuveta cu apa, ca sa nu ramana patata cu clabuci sau…jeg.
Fii simtit! Nici sa nu se observe ca ai trecut pe acolo.

5. La telefon

a) Este necuviincios sa telefonezi duminica inainte de ora 10 dimineata, intre orele 13-17 si dupa ora 21 (cu exceptia rudelor sau prietenilor intimi, al caror program il cunosti). In zilele saptamanii, ora 9 dimineata este acceptabila.

b) Cand incepi convorbirea uita-te la ceas: o convorbire conventionala nu trebuie sa dureze mai mult de 5 minute!

c) Urmeaza obligatoriu treptele urmatoare:
„Alo! Familia (sau firma) cutare?” Abia dupa ce primesti confirmarea, continui:
„Buna ziua! (Sau: Saru’mana pentru doamne!) La telefon e _______________ (numele tau)”. Nu zice (in locul numelui tau): „E un prieten...” sau o alta forma evaziva. Apoi continui imediat: „As dori sa vorbesc cu _______________ (numele celui solicitat)”. Daca iti raspunde persoana cautata, continua obligatoriu cu:
„V-as putea retine cateva minute?” Daca, zice: „Da, poftiti!”, atunci abia poti sa intri in subiect. Fii precis si nu te intinde. Nu uita ca „timpul costa” si ca unele persoane sunt atat de delicate incat nu vor indrazni sa te intrerupa. Daca insa iti da de inteles, printr-o pauza... sau in mod direct ca nu este disponibil, intreaba-l:
„Cand as putea sa revin?”. Dupa ce se consuma convorbirea, nu uita:
Sa-i multumesti si sa-ti iei ramas bun.

d) Cand te suna vreun „sacaitor”, nu esti obligat sa-l asculti oricat vrea el sa te tina de vorba. Scuza-te politicos, dar ferm, si spune-i ca ai o alta problema urgenta si ca trebuie sa inchei convorbirea... dupa care esti liber sa pui receptorul in furca, chiar daca acela nu vrea sa termine. Asemenea incheieri bruste iti poti permite insa in situatii extrem de rare.

Codul Manierelor Creştine V

2010-06-06T21:28:00.005+03:00

4.La masa

a) La tine acasa sau cand esti invitat la masa, nu pune mana pe lingura si nu te apuca sa mananci inaintea gazdei care serveste.

b) Ia numai din ce esti invitat sa servesti, sau din ce serveste toata lumea.

c) Nu insista cu privirea la vreun fel de mancare ce nu ti se ofera.

d) Nu cauta si nu lua bucata cea mai mare. Toti au vazut-o; si vor intelege ca esti cel mai mare egoist. Ia doar bucata din dreptul tau, indiferent ce iti cade „la sorti”.

e) Nu te zgai in farfuria nimanui. Daca cineva a varsat ceva din greseala pe fata de masa, nu baga in seama, ci fa-te ca nici n-ai vazut – asa cere buna cuviinta.

f) In vizita, sa nu ceri nimic de mancare, chiar daca gazdele au uitat sa te intrebe daca esti flamand. Roaga-te doar in gand, ca Neemia. Iti spun: Formula „merge”!

g) Cutitul personal il vei manui numai cu mana dreapta, iar furculita doar cu stanga. Atentie: in nici o imprejurare, cutitul nu se transforma in „furculita”, ducandu-l la gura. Asta se face doar la coasa…

h) Stai cat mai aproape de masa, ca sa nu cada firimituri pe jos. Aseaza-te pe tot scaunul, nu doar pe marginea lui, ca la intrecere.

i) Coatele nu se sprijina pe masa, ci stau cat mai stranse langa corp. De marginea mesei se sprijina doar partea superioara a antebratelor, aproape de farfurie.

l) Aceeasi osanda – sa lingi cutitul cu care ai uns felia de paine si cu care servesti din nou. Daca ti-e scarba sa mananci din hrana atinsa de saliva altuia, cum ai putea sa faci asta la randul tau?

m) Nu este ingaduit sa te intinzi peste masa ca sa te servesti. Cere celui care este langa platou sau langa cosul cu paine si el iti va intinde tot platoul si nu doar o felie. Ia cel mult doua felii de paine. Nu fa „provizii”.

n) Mananca fara sa se auda plescaitul voluptos al buzelor si al limbii. Mancatul zgomotos te descalifica fara drept de apel. (Stii cine plescaie cand mananca? Are codita rasucita…)

o) Painea se serveste numai cu mana, niciodata cu furculita personala; caci se poate intampla sa strapunga felia ta si sa atinga felia urmatoare. Si ce rusine ar fi…

p) Nu-ti sterge gura cu painea. Ca, deh, pe gura se mai afla si praf si altele, si ar fi neigenic. Daca n-ai servetel, roaga gazda sa-ti dea unul.

q) Degetele nu se baga in nici o farfurie. Astfel se evita un obicei stravechi si murdar: linsul lor.

r) Se mananca tot din farfurie, fara sa se lase nimic. Dar nu se cade sa stergi „luna” farfuria, cu paine, ca un hamesit...

s) Nu se toarna niciodata intr-un pahar care nu este gol complet.

t) Samburii nu se scuipa in farfurie (prin „cadere libera”) si nu se scuipa nici in pumn (metoda „in pumn” se practica doar in aer liber). Samburii se imping cu limba in lingurita adusa langa buze si se pun apoi in farfurioara, unul cate unul.

u) E interzis a se clati gura cu ultima sau penultima inghititura de compot, ceai, lapte (sau… apa, pentru cine mai calca reforma sanitara din nestiinta).

v) Daca este nevoie sa folosesti toaleta sau baia, priveste cu atentie cum stau lucrurile in momentul intrarii tale acolo, ca sa le poti pune exact asa cum le-ai gasit. Daca folosesti WC-ul si esti barbat, ridica colacul (capacul) pentru treburile marunte. Daca vasul a ramas cumva patat cu pete sau dare, foloseste-te de o bucata de hartie igienica sa cureti petele, ca sa nu fie gazda nevoita sa-ti curete murdaria. Deschide si geamul pentru aerisire, sau ventilatorul, daca exista. Dupa spalatul mainilor, clateste chiuveta cu apa, ca sa nu ramana patata cu clabuci sau…jeg.
Fii simtit! Nici sa nu se observe ca ai trecut pe acolo.

i) Coatele nu se sprijina pe masa, ci stau cat mai stranse langa corp. De marginea mesei se sprijina doar partea superioara a antebratelor, aproape de farfurie.

j) In veci nu folosi tacamul personal pe care l-ai lins, ca sa te servesti din platou sau din borcanul comun. Foloseste doar lingura sau furculita pusa special pentru servitul comun.

k) E groaznic sa lingi tacamurile puse pentru servit in folosul comun. Blestemata fie clipa aceea…

Va urma si ultima parte... curând

Codul Manierelor Creştine IV

2010-06-04T20:38:00.005+03:00

3. Conversatia

a) In conversatie, asculta intotdeauna cu atentie pe cel ce vorbeste, cu ochii tinta la el sau, in cazul unei femei, intr-un punct fix inainte. Evita privirea distrata.

b) In conversatiile de grup, vorbeste totdeauna mai putin decat celalalt. Stii vorba: „Daca taceai,…” A vorbi mai putin nu este un semn de prostie sau incultura, ci, dimpotriva, de taria personalitatii.

c) Cand esti intr-un contact de stabilire a unei noi relatii, deschide tu discutia. Fii insa atent sa „prinzi” momentul de a-i pasa cuvantul celuilalt: iata lucrul cel mai important!

d) Nu intrerupe niciodata; nu incaleca vorbirea celuilalt chiar cand e lunga. Asteapta un moment de pauza cat de mica si preia discutia prin a aprecia ceva din ce a zis, ca apoi s-o canalizezi pe pista folositoare.

e) Nu-ti exprima gratuit opinia personala (cu exceptia conversatiilor de stabilire a unei relatii noi), decat daca esti intrebat si daca consideri ca ea va fi acceptata.

f) Nu da detalii nesigure, ca sa nu apari drept panglicar, chiar fara intentie.

g) Nu pune niciodata intrebari cu privire la aspecte negative ce apartin celui cu care vorbesti sau vreunui apartinator al sau („De ce boala sufera sotul dv?”; sau „Cum de n-ati luat examenul?!”)

h) Nu arata niciodata cu degetul, (nici macar cu cel mic); si nici nu gesticula cu degetul aratator intins ca si cand ai ameninta cu degetul.

i) Ocoleste, pentru numele lui Dumnezeu, orice forma de barfa. N-o rosti si nici n-o asculta! Barfa, vorbirea calomnioasa si vorbirea de rau se traduce in limba Evangheliei prin cuvantul „diabolos”.

Codul Manierelor Creştine III

2010-06-01T14:51:00.003+03:00

2.Contacte, saluturi

a) Punctualitatea este o forma de respect - de sine, dar mai ales de altii. Cand mergi intr-o vizita, nu sosi niciodata inainte de timp cu nici un minut; mult mai bine e sa ajungi cu 3 minute mai tarziu. Doar aici se ingaduie „sfertul academic”. Cand insa ai o intalnire in oras cu o persoana, totdeauna sa sosesti ce 10 minute mai devreme, dar niciodata cu 1 minut mai tarziu; in nici o imprejurare nu se admit in acest caz „minutele academice”.

b) In vizita la necunoscuti(sau persoane mai putin apropiate) nu se permite sa duci altceva decat flori. Ele sa fie intotdeauna fara sot. Florile se dau fara hartia in care sunt impachetate, cu exceptia invelitoarei de celofan. Ele pot fi date in hartie, doar daca cineva este la aeroport sau in tren, in curs de plecare.

c) Cand intri, manifesta-ti intentia de a te descalta, din respect pentru curatenia gazdei. Dar nu te descalta pana cand nu sesizezi ca gazda accepta intentia ta. Pentru unele gazde, descaltarea oaspetilor inseamna curata jignire.

d) Salutul verbal este intotdeauna insotit de inclinarea capului. Inclinarea trebuie sa fie ampla, nu zgarcita. Cand se saluta, se priveste in ochi. Cine saluta printr-un gest cu mana trebuie sa rosteasca si un cuvant de salut.

e) Cel care intra intr-un cerc saluta primul. Saluta o singura data pe toata lumea si nu mai repeta salutul catre persoanele care raspund cu intarziere la salut.

f) Este interzis ca un barbat sa intinda mana unei tinere sau unei femei!

g) De asemenea, niciodata cineva mai tanar NU intinde mana celui mai in varsta sau cuiva mai mare in rang.

h) Nici o femeie nu se ridica in picioare sa dea mana cu un barbat. Si invers, nici un barbat nu da mana sezand vreunei femei.

i) Stransul mainii se efectueaza scurt si ferm. Nu e permis sa retii mana cuiva. Nu se intind doar degetele, si nici nu se da o mana flasca, moale. Degetele se strang in jurul palmei celuilalt, si nu raman tepene.
Daca aproapele tau mananca, nu se cade sa-i intinzi mana. Iar daca altul ti-o intinde cand mananci, scuza-te si evita stransul mainii din respect pentru el (l-ai putea murdari), cat si din motive igienice.

j) Cand ambii poarta manusi, mana se da inmanusata. Trebuie insa sa-ti scoti manusa cand celalalt e cu mainile goale.

k) Prezentarile se fac in ordinea importantei: pe cel mai insemnat il prezinti primul.

l) Daca un barbat in varsta cedeaza locul in tramvai sau in aglomeratie unei tinere, ea este obligata sa primeasca.

Codul Manierelor Creştine II

2010-05-29T14:49:00.014+03:00

g) In fiecare dimineata, narile se curata de mucoasa cu ajutorul unui cornet din hartie igienica infasurata in jurul degetului aratator.

h) Urechile nu se spala niciodata cu apa si sapun (este neindicat), ci cu o bucata de hartie igienica infasurata pe degetul aratator, dupa baie. Se curata numai pana unde ajunge degetul, apoi cutele pavilionului.

i) Spray-ul se foloseste doar pe pielea proaspat spalata si foarte delicat. Parfumul lui nu trebuie sa se simta aproape deloc. Mirosul de curat este cel mai placut.

j) Ciorapii se schimba ori de cate ori prind mirosul transpiratiei. Niciodata nu stii cand trebuie sa te descalti si… pazea atunci de altii!
Ciorapii gauriti in calcai sau in deget nu se poarta, ci se inlocuiesc. Ciorapii gauriti nu indica saracie (lucru nevinovat), ci…neglijenta.
Nu folosi ciorapii supraelastici, chiar daca sunt mai rezistenti. Nu sunt sanatosi, prin faptul ca nu absorb transpiratia – conducand la alterarea sudorii (ce da un miros greu) si la macerarea pielii fine dintre degete. Ii poti folosi in sezonul rece, deasupra unei perechi de ciorapi de bumbac.

k) Pantofii vor fi intotdeauna curatati de noroi sau de praf. Pantofii scalciati dau un aer sleampat, de…”trei parale”. Atat vor da si altii pe tine.

l) Batista trebuie sa fie curata si calcata. Culoarea cenusiu-murdara obliga urgent schimbarea batistei.

m) Vestimentatia va fi asortata dupa (1) regula culorii, (armonia culorilor; evitarea culorilor „drepte”, adica a celor primare si cu nuanta intensa) si (2) regula modelului: la barbati, nu se ingaduie model la haina, odata ce cravata sau camasa are deja model. Numai unul din trei are voie sa poarte un model – sau haina, sau camasa, sau cravata. Celelalte se cer sa fie lipsite de model.

n) Stranutul se face totdeauna cu batista la nas. Daca vrei, vei vedea ca intotdeauna ai destul timp sa scoti batista, numai sa stii unde se afla…

o) Suflatul nasului se face usor intors inapoi. Niciodata, sub nici o forma, nu se examineaza „noutatea” din batista. Gestul ar produce greata spectatorilor. Suflarea nasului pe jos, cu elan, este un obicei… feudal.

p) Expectorarile se efectueaza in public numai in caz de urgenta medicala. Si atunci, fara nici un zgomot („horcaiala viguroasa”) si nu in batista, ci intr-un servetel. Scuipatul pe jos cu martori – Strict interzis!

q) Ochii nu se sterg sau curata niciodata cu mana, ci numai cu o batista curata (fara urme narine..).

r) Pieptanatul public este o necuviinta, asemenea scobitului in ureche si face parte din operatiunile intime din baie. Singurul loc unde s-ar permite totusi, intr-o maniera sumara, este garderoba localurilor publice.

s) Cand sezi, genunchii vor sta stransi la femei, iar la barbati – mult apropiati. A tine genunchii „raschirati” se numeste nesimtire…

Codul Manierelor Creştine

2010-05-22T22:19:00.005+03:00

Am găsit aceste cuvinte, de Lucian Cristescu - pastor Adventist, care pot fi de mare ajutor celor ce într-adevăr caută să "crească" în fiecare zi. Succes!

”Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi...” Venind printre iudei, Mantuitorul – ca sa poata sa fie inteles si acceptat de ei – a ales sa-si lase barba, sa umble descult, invelit cu o manta obisnuita, croita rudimentar dupa obiceiul vremii, sa manance apucand cu mana, ca oamenii timpului Sau; intr-un cuvant, S-a incadrat in normele conventionale ale epocii, socotite acceptabile si clasice.
Ignorarea manierelor recunoscute de societatea noastra, oricat de nenecesare ni s-ar parea ele, sunt asemenea unor parole de recunoastere a prietenilor fata de inamici. Nu ni se cere parerea cu privire la ele. Asa cum sunt, ele constituie o parte din limbajul social prin care ne adresam celor din jur si prin care ei ne repereaza ca oameni alesi, manierati sau dimpotriva, ca badarani si vrednici de dispret.
Cele mai multe din „bunele maniere” sunt nepieritoare, neconventionale si nelegate de epoca, intrucat ele reprezinta, cum veti vedea, chiar expresia dragostei si a pretuirii celorlalti. Cerceteaza-le pe indelete si apoi, corecteaza-ti greselile de conduita sociala pe care, din lipsa cuiva care sa te invete, le-ai tot repetat pana ce au devenit o a doua natura nefericita.

1. Tinuta. „Introducerea” oricarei relatii sociale o constituie nu timbrul placut al vocii, nici zambetul generos, ci felul in care arati:

a) Pentru barbati, fata barbierita (sau o barba ingrijita) este cartea de vizita. Daca nu ai ganduri misionare, poti sa te razi doar inaintea zilei de odihna, sau de doua ori pe saptamana, si sa arati in rest ca un „salbatic”. Nu incerca sa motivezi prin argumentul economic, caci faci multe lucruri mult mai costisitoare, fara alt motiv decat satisfactia egoista, pe cand aici e vorba de altruism, de interes pentru altii. Barbiereste-te deci zilnic!

b) Cel putin la trei saptamani, tundeti firele de par din nari. Aspectul lor e mizerabil.

c) Indiferent de stilul tunsorii, parul trebuie sa arate ordonat.

d) Unghiile trebuie taiate saptamanal, inainte sau dupa imbaiere. Negrul sub unghie este unul din cele mai scarboase lucruri ce pot exista. A purta unghia de la degetul mic mai lunga decat celelalte unghii, pe post de „scobitoare” sau „surubelnita” este un indiciu de „neam prost” (aprecierea apartine lumii culte).

e) Dintii trebuie sa fie nu numai albi, curati, fara depuneri galbene sau resturi de alimente in spatiile interdentare, ci si intretinuti stomatologic. O carie in dintii din fata transmite mesajul ca esti neingrijit, ingalat, delasator. E de dorit ca dintii sa fie spalati cu periuta dupa oricare masa. Se freaca de sus in jos, nu numai lateral, pentru o curatire atenta. Ata dentara (Dental Floss) este un instrument foarte eficient pentru igiena bucala.

f) Mirosul de transpiratie sau mirosul neplacut al gurii este dinamita curata pentru relatiile sociale. N-ai voie sa mananci ceapa sau usturoi cand mergi printre oameni. Mirosul acestor condimente dainuie 16 ore. Ar fi o cumplita nesimtire sa „traznesti” duhoarea printre cei pe care-i evanghelizezi. Iar mirosul de transpiratie nu se indeparteaza prin spray-uri sau parfum, ci cu apa si sapun si prin schimbarea la timp a hainelor. Amestecul mirosurilor urate cu parfumul da o combinatie de nesuportat.Pe timp de vara, trebuie imbaiere cel putin de doua ori pe saptamana. In schimb, spalatul la subtiori si pe picioare se face zilnic, chiar si doar in lighean!

- Va urma...

Am căutat iubirea...

2010-05-22T16:28:00.003+03:00

de Costache Ioanid

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
-Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

La mormântul pastorului Nicu Iliesi

2010-05-15T00:21:00.006+03:00

Autor: Simion Felix Marţian

Ne-mpotrivim, prin luptă, disperării
Când îi simţim în viaţă muşcătura
Şi căutăm răspunsul întrebării:
Cât poate arde flacăra durerii
Şi cât putem să îndurăm arsura?

Parcă am fi eroi de tragedie,
Purtând durerea-n noi, printre morminte,
Şi am purta şi-n inimă sicrie
De n-am avea din Cer speranţa vie
A mângâierii, mângâierii sfinte.

Necunoscute-s căile divine
Şi tot ascuns ne va rămâne nouă
De ce S-a hotărât să ia la Sine
Un tată şi doi fii, spre zări senine,
Rupând, astfel, familia în două.

Durerea despărţirii e cumplită
În inimile sângerând fierbinte,
Şi-n sfâşierea grea, nepotolită,
Se naşte întrebarea nerostită:
De ce? De ce? De ce, iubit Părinte?

Privind din Cer, divinul nostru Tată,
Şi fără a răspunde la-ntrebare,
Întinde mâna-I binecuvântată
Şi, mângâind, ne spune înc-o dată
Că despărţirea este trecătoare.

Da, în curând, păşind pe căi de soare,
Ne vom vedea din nou şi toţi vom fi cu
Isus Cristos la Marea Sărbătoare
În Cerul despre care cu ardoare
Vorbea de-atâtea ori fratele Nicu.

Ne despărţim, durerea ne apasă,
Dar lacrimile ni le şterge Tata
Căci în durere nicicând nu ne lasă
Şi ştim că cei plecaţi sunt azi Acasă;
La revedere dragii noştri! Maranata!

Amin
Vulcan,13 mai 2010
preluat de pe www.resursecrestine.ro

Rugăciunea, respiraţia sufletului?

2010-05-10T11:30:00.007+03:00

Probabil că aţi auzit şi voi de multe ori această afirmaţie, mai mult sau DELOC adevărată. De ce? Hai să descoperim împreună!

Se spune că sufletul este sediul voinţei, a sentimentelor, a raţiunii (eu vreau, eu simt, eu cred - gândesc -). Dacă este aşa (şi eu cred că este), atunci asta înseamnă că sufletul este EU-ul nostru, acela care vrea tot timpul să domnească, să stăpânească fiinţa noastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul (1Tes. 5:23). Bun.

Asta ne duce mai departe. Din punct de vedere biblic, sufletul nostru este pervertit de ceea ce se numeşte "firea pământească", aceea care "pofteşte împotriva Duhului". Cum? Simplu. Ea este aceea care spune trupului: "Dă-mi aia", "Fă-mi aia", "N-am chef de asta" etc. Dacă punem acest lucru spiritual, sufletul este cel care de cele mai multe ori spune trupului (deşi ideal este ca duhul să conducă, el fiind la rândul său condus de Duhul Sfânt): "Azi n-am chef să slujesc...", "Eşti prea obosit să mai mergi azi la biserică", "Da' numa' tu să te implici... se poate şi fără tine" etc. Acum să mergem mai departe.

Cum stai cu timpul de rugăciune? Mă refer la timpul autentic de dialog cu Dumnezeu şi nu un monolog milog în care tot ce faci este să ceri, să ceri şi iar să ceri. Trebuie să recunoaştem că destul de mulţi stau (stăm) slăbuţ la acest capitol. Marea majoritate a celor cu "carnet" de aparţinător la o denominaţiune nu prea ştie ce e aia rugăciune. Ei bine, uite-aşa am ajuns la concluzie: dacă rugăciunea ar fi respiraţia sufletului (EU vreau, EU cred, EU simt), atunci ar trebui să avem în biserici (cele evanghelice mai ales) numai oameni plini de Duhul Sfânt care umblă în plinătatea Duhului, deoarece, la cât "respiră" sufletul nostru, am fi de mult morţi ! Şi asta ar fi bine (Gal. 2:20)!!! Dar realitatea este alta: avem destui "morţi" spiritual pentru că rugăciunea este respiraţia duhului! Duhul este cel care i-a legătura cu Cerul, cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt! (1Cor. 6:17; Rom. 8:16)

Sper că v-am "pornit" spre a adânci această căutare în ceea ce priveşte rugăciunea şi mai ales, a cui "respiraţie" este. Între timp, nu uitaţi: "Rugaţi-vă neîncetat" (1Tes. 5:17)!

Ai Duhul Sfânt...?

2010-05-05T17:59:00.008+03:00

Ce ai răspun(de)s la această întrebare? Se apropie cu paşi repezi Rusaliile (Pogorârea Duhului Sfânt – Faptele Apostolilor 2) şi mi-am adus aminte de această întrebare care mi-a răsunat mulţi ani în urechi. Nu ştiu ce ai răspuns la întrebarea titlu, dar aş vrea să vedem ce spune Cuvântul în legătură cu acest subiect:

1. Nu noi Îl deţinem pe El, ci El pe noi!
2. Dacă Duhul Sfânt „te are”, atunci se vede din „roada pe care o aduci” (Gal. 5:22-26) şi nu din „vorbele” pe care le spui, fie ele şi într-o limbă necunoscută şi neînvăţată!
3. Duhul Sfânt are rolul primordial de a da putere, îndrăzneală, ca eu şi tu să fim „martori ai lui Hristos până la marginile pământului” – F.A. 1:8, Ioan 15:26-27, Ioan 16!
4. Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) locuiesc în credincios (Ioan 14:23) iar Duhul Sfânt proslăveşte pe Fiul (nu pe noi! – „eu am Duhul Sfânt, tu nu => eu sunt mai tare, mai bun, mai sfânt, numai eu merg în cer” etc – NU! > Ioan 16:14.

Prea mulţi au (avut) impresia că ei Îl pot „deţine” pe Dumnezeu, că El e la „îndemâna” lor, că îl „folosesc” cum vor etc. Am scris aceste lucruri în speranţa că cei care citesc sunt oameni îndrăgostiţi de „Cuvântul care s-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr„. Am scris în speranţa că vrem să cunoaştem Cuvântul scris (Biblia). Am scris din dorinţa de a clarifica (foarte general şi simplu) faptul că nu noi suntem stăpânul ci El; nu este (suficient de) important că vorbeşti sau nu în altă(e) limbă(i) (1Cor. 13), ci importantă este Roada (Gal. 5:22-23); Duhul Sfânt nu este „lampa lui Aladin” datorită căruia să te crezi superior sau singurul cetăţean al cerului, mai sunt şi (mulţi – Apoc. 7:9) alţii!

Îmi (şi vă) doresc ca anul acesta să trăim Rusalii ca niciodată până acum, ca într-adevăr să se vadă în şi prin noi plinătatea Duhului Sfânt. Şi pentru că e Sfânt, vrea ca şi noi să aducem Roadă sfântă!

Apropo, cum stai cu Roada? Sper că nu e criză...

Adevărul...

2010-04-20T17:47:00.005+03:00

Am văzut astăzi ceva ce (NU!) mi-a lipsit, ceva ce nu am mai văzut din decembrie 1989: câţiva oameni trecuţi de prima tinereţe se îmbulzeau să înşface o mână de ziare (că nu le ajungea unul) gratuite! Trecând pe lângă locul cu pricina, am fost foarte curios (probabil defect nereparat dinainte de '89...) să văd de ce se îmbulzesc acei oameni. Spre surprinderea mea, motivul îmbulzelii acelor oameni nu era altul decât ziarul gratuit "Adevărul", ediţia de seară. Trebuie să recunosc că m-a distrat o vreme această imagine... spun "o vreme" (fără interpretare biblică!) deoarece mi-am amintit de un "Alt" Adevăr spre care nu se îmbulzeşte nimeni. Ba mai mult, uneori e mare bucurie dacă nu mai sunt locuri (...) ca să auzim/ascultăm despre acest Adevăr, că putem sta liniştiţi acasă, la un "movie" sau alte activităţi.

Ştiu că vă sună cunoscut, probabil unii sunteţi în situaţia asta sau ştiţi pe alţii care sunt. De fapt, cred că toţi ştim pe alţii care nu se mai îmbulzesc după Adevăr! Dar noi? Care este adevărul despre noi? Ne mai "îmbulzim" să aflăm Adevărul, sau ne complacem că "ştim" (din auzite, de la prieteni, vecini, biserică (predicator/pastor) etc), fără să cercetăm dacă într-adevăr ştim şi dacă ceea ce ştim e autentic? Mai "simţi" nevoia de a te hrăni cu Adevărul? Care este prioritatea ta (şi a mea!) în fiecare zi? Adevărul (Isus Hristos)? Cât timp petreci zilnic să vezi "ce mai scrie" Adevărul (Cuvântul - Ioan 17:17)? Dar dacă nu mai "simţi"? Soluţia? E simplă: 2 Corinteni 5:7! Nu mai "simţi" foamea după "Cuvântul Vieţii"? "Pofta vine mâncând"! Nu crezi? Încearcă!

Şi nu uita: "Veţi cunoaşte Adevărul şi adevărul vă va face slobozi" (vă va elibera) - Ioan 8:32.

P.S. - Poftă Bună !!!

Hristos e Viu !?

2010-04-05T13:08:00.011+03:00

Bill şi Gloria Gaither au o cântare (la care s-a încercat şi la noi o traducere - "El ne-a iubit venind în lume") care spune:

"Pentru că El trăieşte,
Pot să înfrunt ziua de mâine,
Pentru că El trăieşte,
Toată frica s-a dus;
Pentru că ştiu, El ţine viitorul,
Şi viaţa merită trăită,
Doar pentru că El trăieşte!"

Scriu aceste rânduri pentru că numai ce am trecut de această "sărbătoare" (haine noi, miei, ouă colorate, iarbă, iepuri... aaaa, da, şi Hristos!?) şi mă tot gândesc la uşurinţa cu care vorbim în loc să trăim adevărul că Hristos e viu; şi chiar se evidenţiază tot mai mult semnul ? în viaţa "credincioşilor". Oare chiar se vede "în" noi şi "pe" noi că Hristos e viu! ? Când ne privesc cei din familie, colegii (de lucru sau şcoală), vecinii, oamenii cu care intrăm în contact, pot spune ei că Hristos e viu! ? "Prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi în adevăr ucenicii Mei..." ... prin ce? Cum înţeleg oare cei mai mulţi dragostea (agape)? Dragoste = Toleranţă (că doar "sufere totul"), Compromis ("nădăjduieşte totul"), Orbire ("crede totul") etc. Şi aşa am ajuns să "tolerăm" ouăle colorate (că doar e Paştele!), Hristos e înlocuit de miei (sau iepuri mai nou) cât mai graşi, dacă se poate.

"Şi lumea, şi pofta ei, trece..." fără să afle că Hristos nu doar a înviat, ci E VIU! Şi e viu în viaţa mea, şi a ta, şi a tuturor celor ce sunt născuţi din nou, a celor ce au "învăţat" dezbrăcarea de "omul cel vechi" şi îmbracarea cu "omul cel nou"! Hristos e viu în viaţa celor ce demonstrează acest lucru (Efes. 4:17->6:24). Oare mai avem "bucuria mântuirii", mai avem "speranţa revederii" cu El, se mai vede pe chipul nostru că "noi nu mai suntem ai noştrii" (1Cor. 6:19-20)? Se vede bucuria ca manifestare a roadei Duhului Sfânt în noi? Când trecem prin greutăţi, probleme, necazuri, vremuri tulburi, se mai vede un Hristos viu în tine sau în mine? Ne mai aducem aminte că Cel "care era, care este, care vine" (Apoc. 4:8) a zis: "Nu vă temeţi!" (Luca 12:7), "Vă dau pacea Mea... ca să nu vi se tulbure inima nici să nu vi se înspăimânte" (Ioan 14:27)? Ne mai amintim că El a zis că va fi cu noi "până la sfârşitul veacului" (Mt. 28:20)?

Deci, nu uita...
"Ştiind că-i viu, pot învinge teama
Şi eu sunt viu, căci m-a salvat.
Şi când ispita (g)rea mă v-a ajunge
Pe braţul Său, eu sunt mereu învingător!"

P.S. Lasă-L să se vadă în viaţa ta! (Gal. 2:20)

Astăzi „Osana”, mâine „Răstigneşte-L”!

2010-03-30T22:08:00.007+03:00

M-am gândit de multe ori la aceste episoade din viaţa lui Isus. Uneori am fost silit să îmi amintesc de ele pentru că, într-o foarte mică măsură, le-am trăit (chestia cu palmele: azi te aplaudăm, mâine te pălmuim...). În anii copilăriei, când citeam sau auzeam vorbindu-se despre aceste evenimente, mă gândeam: „Ce oameni! Cum au putut să facă aşa ceva? Ce ipocriţi! Câtă nedreptate! Ce nerecunoscători!”

Când m-am făcut om mare... m-am trezit de multe ori în aceeiaşi situaţie: azi mă rugam cu lacrimi fierbinţi, mă dedicam lui Dumnezeu, promiteam marea cu sarea... şi mâine, acel mâine, Îl „răstigneam” pe Isus prin felul în care trăiam, prin vorbele spuse, locurile umblate etc (puteţi continua voi). Oh, de câte ori nu s-o fi prezentat Satan înaintea lui Dumnezeu să spună: „L-ai văzut pe robul Tău ... ” ...

Tot ce-mi doresc de aceste „sărbători” este să învăţăm să preţuim iertarea oferită de Hristos, harul mântuirii şi binecuvântarea Prezenţei Sale în şi cu noi. Să învăţăm din greşeli (mai ales ale altora!) şi să nu ne grăbim să-i condamnăm pe cei din vremea lui Isus, înainte de a privi foarte serios la metodele moderne de respingere a lui Hrisos în şi din viaţa noastră.

Poate că unii dintre cititori au fost, sunt sau vor fi în situaţia contemporanilor lui Isus care au strigat „Osana”, adică, „Ajută-ne, te rugăm”. Când au văzut că nu sunt ajutaţi aşa cum sperau ei (Luca 24:21), dezamăgiţi, revoltaţi, aţâţaţi şi întărâtaţi de farisei, preoţi şi toţi ceilalţi care îşi simţeau poziţiile ameninţate, au început să strige cu aceeiaşi pasiune, „Răstigneşte-L”. Chiar dacă nu-ţi răspunde Dumnezeu cum ai vrea tu, să nu uiţi niciodată 1 Cronici 29:11-13! Asta trebuie să se audă întotdeauna din inima şi gura noastră.

„Doamne, dă-ne înţelepciunea de a şti să Te lăudăm, tăria de a Te lăuda în orice vreme, credinţa de a Te urma şi atunci când nu Te „simţim” şi puterea de a aştepta în tăcere răspunsul Tău!”

Ceva superb - engleză

2010-03-30T11:55:00.003+03:00

Pe mine m-a lăsat fără replică... Superbă inspiraţie!

Spre Cer...

2010-03-27T12:54:00.006+02:00

Trebuie să recunosc... cu cât mă gândesc mai serios la Cer, mă apucă tremuratul! Şi asta pentru că îmi e tot mai clar ca ACOLO nu ajungi ORICUM! Am auzit de multe ori (mai ales de la amvon) că Domnul e Bun, El e Dragoste, El e Blând, e Îndurător, e plin de Har, Iertător etc. Şi e foarte adevărat!!! Dar nu e TOT adevărul... şi cineva spunea că un adevăr spus pe jumătate e, de fapt, o minciună întreagă. Nu cred că e aşa în cazul amintit aici pentru că, repet, sunt adevărate toate adjectivele atribuite lui Dumnezeu mai sus. Ce nu se spune însă, este faptul că Dumnezeu e şi "foc mistuitor" (Evrei 12:29), judecător drept (1Pet. 2:23; Ps. 9:4) şi că El va judeca după dreptate (F.A. 17:31; Rom. 2:16; Evr. 10:30). Foarte des auzim creştinii spunând, atunci când sunt confruntaţi în legătură cu modul lor de viaţă, că "Domnu-i Bun", "trăim în vremuri de Har" etc. Pavel însă ne avertizează tocmai în legătură cu Bunătatea (Rom. 2:4) şi Harul! (Tit 2:11-13)

Aşadar, revenind la "Cer", Biblia ne spune că nu poţi ajunge acolo ORICUM, şi mai ales, nu ţine doar de Dumnezeu, ci şi de tine, şi de mine! Cuvântul Sfânt e plin de îndemnuri şi chiar porunci (ordine, care nu prea ne plac) cu privire la felul în care trebuie să trăim. De ce? Apocalipsa 21:27, Marcu 10:15, 1Corinteni 6:9,10, Galateni 5:19-21, 1Petru 1:16. Chiar dacă este greu pe drumul credinţei, chiar dacă ispitele sunt multe şi mari, chiar dacă "păcatul pândeşte la uşă", avem o speranţă pentru biruinţă: Dumnezeu este cu noi şi în noi atâta timp cât noi rămânem cu El şi în El !!! (Ioan 15:4,7; 1Ioan 3:6; 2Ioan 1:9)

Probabil că acum, mulţi din cei care aţi citit până acum, vă vine să spuneţi împreună cu mine, ca şi cei din Luca 18:26. Pentru noi însă, răspunsul nu e în versetul 27 (doar pentru cei "ce au avuţii" :))) ci este în Evrei 12, 1Cor. 10:13, 1Ioan 1:9, Apocalipsa 2:7, 17, 26; 3:21.

Când vom face tot ce ne stă în putinţă să ascultăm de Dumnezeu (Iacov 1:22), promisiunea Lui rămâne valabilă şi pentru noi: Hagai 1:13.

Călătorie plăcută !

E frig... şi chiar îngheţ!

2010-03-15T15:47:00.015+02:00

Deşi e martie şi altădată era mai cald pe vremea asta, acum parcă frigul nu mai vrea să plece. Şi e tare frig, şi costurile sunt mari, şi resursele tot mai puţine. Şi nu din cauza lui Boc... ci din alte cauze! V-aţi prins, vorbim de alt fel de frig, de alt fel de îngheţ.Frigul sau îngheţul spiritual! E tot mai "frig" prin biserici deşi, paradoxal, se vorbeşte tot mai mult despre dragoste şi "focul" ei: ce este, cum este, cum se manifestă, cum să-l aprinzi, cum să-l memţii etc etc. Şi uite-aşa am devenit "profesionişti" la capitolul dragoste. Şi în biserică... tot frig, îngheţ chiar. De ce oare? Am să încerc să-mi exprim părerea, fără a avea pretenţia de infailibilitate sau exhaustivitate!

Cred că se confundă foarte mult sentimentele şi manifestările autentice de dragoste cu cele ale manifestării făţărniciei autentice! Am ajuns tot mai mult să considerăm că un zâmbet fals, o "sărutare sfântă" falsă (ca a lui Iuda), un "ce mai faci?" fals, e de fapt manifestarea dragostei. FALS !!! Şi spun asta pentru că aceeiaşi "iubăreţi", după ce ţi-au arătat "dragostea" lor, se întorc spre alţii şi încep să te bârfească, să te ponegrească (deşi cei mai mulţi n-au vorbit cu tine mai mult de un "ce mai faci", "mă bucur", "Domnul să te binecuvinteze"), să spună despre tine tot felul de lucruri rele şi neadevărate. Cu toate acestea, "te ştiu ei bine, ştiu ei cine eşti". Ne mai mirăm oare că e "frig"? Ne mai mirăm că "îngheţăm" în prezenţa celor care ar trebui să emane "căldura dragostei" (1Pet. 1:22) care "a fost turnată în inimile" noastre? (Rom. 5:5)

Privind la acest fapt, unii se scuză repede găsindu-şi alinul în versete biblice greşit interpretate cum ar fi: "în vremurile din urmă, dragostea celor mai mulţi se va răci" (Mat. 24:12), uitând motivul pentru care se va răci: "din pricina fărădelegii" !!! Cu alte cuvinte, într-o interpretare corectă, soluţia este să "dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne" (Evr. 12:1), numit aici "fărădelege", şi atunci rezultatul este că dragostea nu se va mai răci!!!

Bineînţeles că mai pot fi multe alte cauze, dar am vrut să o accentuez pe cea mai comună, cea mai greţoasă (scuze pentru prezentarea acestui adevăr), cea mai iubită, cea mai protejată şi neatinsă atitudine care stinge orice "foc", orice pasiune pentru slujire, orice dorinţă de părtăşie. Soluţia? pentru cei mai mulţi e prea grea, prea dureroasă, prea simplă, prea obişnuită: POCĂINŢĂ! (Recunoaştere, Regret, Renunţare, Înlocuire) !!!

Nu uitaţi: suntem chemaţi să fim "mai mult decât biruitori" prin Hristos! Asta înseamnă că suntem în război, că suntem pe câmpul de bătălie; deci, să luptăm, să luptăm ca să aprindem iar flacăra iubirii autentice, sau să păstrăm "focul" dragostei agape (acolo unde există), să luptăm împotriva acestui păcat odios al prefăcătoriei în aşa fel încât să ieşim biruitori, pentru că ne aşteaptă un viitor strălucit !!! Viitorul sună într-adevăr bine:

„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” (Apoc.2:7)
„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi îi voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” (Apoc.2:17)
„Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri.” (Apoc.2:26)
„Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apoc.3:21)

Imaginea lui Isus despre femei...

2010-03-01T09:23:00.004+02:00

Am vrut mai întâi să pun titlul "Isus şi femeile..." dar, pentru că sună prea "manelist", am renunţat şi am pus unul mai lung.

M-am tot gândit la acest subiect şi poate că acum, de 1 martie, e timpul să aştern câteva gânduri cu privire la el. Bineînţeles că am fost puţin şocat şi chiar stânjenit de ceea ce am găsit în Noul Testament, mai exact în ceea ce a spus şi a făcut Isus cu privire la partea feminină, în contrast cu ideile pe care le-am auzit încă din copilărie (de cele mai multe ori "din faţă"): femeia a fost creată să stea la cratiţă şi să "procreeze" pentru că e "un vas mai slab"! Haideţi să vedem cât de "inferior" e acest "vas":

- bărbatul a fost creat din "ţărână", femeia este "os din oasele" lui şi "carne din carnea" lui! - vă las să meditatţi la această idee...
- Isus a considerat că e mai important ca femeia să asculte şi să înveţe Cuvântul Său, decât să stea la "cratiţă" (Luca 10:42)
- Isus a folosit ca prim vestitor al Învierii Sale o femeie... pentru că bărbaţii, din prea mult curaj, erau prea ocupaţi cu lacătele (Ioan 20:19 - v. 17,18)

Pentru celelalte situaţii în care femeia este ridicată de Cuvântul lui Dumnezeu la statutul de OM, vă las plăcerea de a le descoperi singuri, cu o ultimă precizare: bărbatul şi femeia au ROLURI şi RESPONSABILITĂŢI diferite (în multe situaţii), dar asta nu îl face pe unul mai valoros decât celălalt în ochii lui Dumnezeu, dintr-un motiv simplu: amândoi (bărbatul şi femeia) sunt "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (Gen. 1:27)

... după o pauză...

2010-02-23T01:49:00.007+02:00

Înainte de a scrie orice altceva, vreau să-mi cer scuze de la cei care mai trec (au trecut) pe aici şi nu au găsit în ultima vreme nimic... proaspăt. Fără a folosi ca o scuză următoarele cuvinte, menţionez că am fost plecat din ţară pentru 2 săptămâni jumătate (unde nu prea am avut nici acces la net, nici timp) şi, sincer, am vrut să renunţ la blog...

Apoi, după ce m-am întors (aproape pe dos), am fost foarte ispitit să scriu despre mine... jurnal de călătorie, ce mai fac şi cum iau totul de-a gata etc. Dar, după o luptă destul de crâncenă cu EU, mă lupt în continuare să scriu despre EL, chiar dacă nu prea reuşesc! Dar nu mă las bătut! Cineva spunea: "Cum vei şti dacă te pricepi la scris, dacă nu scrii?" Aşa că sper şi eu să-mi dau seama... şi sper că nu voi realiza prea târziu.

Aşadar, subiectul de acum este "Cum să revii după ce ai renunţat?" Şi pornim de la câteva exemple interesante... Iosif, Moise, David, Fiul Risipitor, Pavel.

Iosif: a renunţat la scaunul din dreapta lui Potifar doar pentru a se păstra curat, integru; a fost gata să producă tristeţe în inimile celor doi (soţiei lui Potifar că a refuzat-o şi lui Potifar că "nu se aştepta la asta") doar pentru a produce bucurie în cer! Gen. Gen. 39:9,21,23. Şi Dumnezeu nu a rămas dator! Gen. 41:39,40.

Moise: a renunţat la fotoliul succesiunii faraonice, la lux şi fandoseli ajungând un cioban pentru 40 de ani... dar Dumnezeu nu a rămas dator! Num. 12:8.

David: a renunţat la ideea de a fi rege pentru mulţi ani din momentul "votului" divin, dar Dumnezeu nu a rămas dator! Fapte. 13:22.

Fiul Risipitor: a renunţat la ideea de fiu, de moştenitor. Dar când s-a întors cu smerenie şi pocăinţă, Dumnezeu nu a rămas dator! Luca 15:22-24.

Pavel: a renunţat la un renume în vremea lui, la prestigiu, la faimă... dar Dumnezeu n-a rămas dator: este cea mai folosită peniţă în scrierea Bibliei (Dumnezeu e Scriitorul, dar El a ales câteva "stilouri"), ~ jumătate din Noul Testament. Şi ce scrieri... 2Pet. 3:16.

Deci, tot ce ai de făcut pentru a reveni este să rămâi la dispoziţia lui Dumnezeu, să te întorci în smerenie şi pocăinţă în prezenţa Lui şi să nu uiţi niciodată că cel mai bine este când Dumnezeu te ridică! Ps. 75:7.

P.S. Când Dumnezeu te "repune" pe picioare, întotdeauna vei fi mai înalt! Iosif - de la al doilea după Potifar, la al 2-lea după Faraon... Moise - de la un viitor Faraon, la profetul lui Dumnezeu pentru Israel... David - de la un simplu cioban, la regele lui Israel... Fiul Risipitor - de la un "simplu" fiu, la moştenitorul cu "haina cea mai bună"... Pavel - de la picioarele unui teolog renumit, la picioarele Dumnezeului Renumit! Filip. 2:9.

A lui Dumnezeu să fie toată Gloria acum şi atunci când vei sta mai sus !!!

Voi sunteti... III

2010-01-10T22:12:00.006+02:00

O altă remarcă destul de interesantă cu privire la noi, cei născuţi din nou, pe care o face Cuvântul lui Dumnezeu este: "ogorul lui Dumnezeu". Şi mai interesant este faptul că Pavel se prezintă pe sine ca fiind "împreună-lucrător cu Dumnezeu". El face această remarcă incluzând şi pe cei ce erau cu el, spunând... "noi". De aici se ridică întrebarea pentru noi azi, "noi" suntem "împreună-lucrători cu Dumnezeu"? Ni se aplică şi "nouă", sau era doar pentru "noi", adică ei, cei de atunci (Pavel şi colaboratorii săi)?

Dacă noi suntem "ogorul lui Dumnezeu", cine ne "lucrează"? (P.S. dacă nu ştiţi pe nimeni care lucrează bine, sunaţi-mă că ştiu eu câţiva care vă lucrează bine...) Ce fel de "ogor" eşti? (Luca 8) Ce fel de rod aduci ca "ogor"? De ce?

Evrei 6:8

Tot aici, Pavel mai face o afirmaţie... "clădirea lui Dumnezeu". Ce fel de "clădire" eşti? Un teatru? Un cinema? Un hipermarket? Un templu? (1Cor. 3:16; 6:19; 2Cor. 6:16)
Locuieşte Dumnezeu în tine? Se vede lucrul acesta sau tu eşti "undercover"? Cum îţi arată "clădirea"? Cine a construit-o? Din ce? Pentru ce?

Ioan 14:23

Voi sunteti... II

2009-12-28T21:05:00.004+02:00

"...voi sunteţi mlădiţele." Întrebarea care se ridică de aici este: În ce eşti ancorat? O "mlădiţă" nu poate fi ancorată în altceva decât în "viţă". Isus a spus clar că El este "viţa" în care ar trebui să fim ancoraţi, dar realitatea este că putem fi ancoraţi în cu totul alte "viţe": lume, bani, faimă, carieră, denominaţiune etc. Mlădiţa cui eşti tu? În ce eşti ancorat?

"...voi sunteţi templul lui Dumnezeu...". Dacă ar fi să ne privim sincer în oglindă (atât cea de pe perete cât şi cea spirituală, Biblia), oare cum am arăta? Cum arată "interiorul"? Dar "exteriorul"? Contează? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Oare se potrivesc cuvintele lui Isus spuse fariseilor, "morminte văruite", şi nouă? Deci, cum stai? Vopseşti cu "spor"?

P.S. Apocalipsa 3:17-22

Voi sunteţi...

2009-12-03T08:08:00.000+02:00

După o lungă perioadă de pauză mai mult sau mai puţin motivată, încep acum un subiect de meditaţie mai vast legat de ceea ce spune Biblia că suntem noi din momentul în care L-am acceptat pe Isus ca Domn şi Salvator al nostru.

Prima cu care voi începe astăzi este "sarea". Isus spunea ca noi "suntem sarea pământului" (Mat. 5:13) şi continuă cu un avertisment: să nu vă pierdeţi gustul!

A doua, despre care vorbeşte tot în acest context, este "lumina". "Voi sunteţi lumina lumii"... văd oamenii razele luminii tale sau "te-ai ascuns sub obroc"? Cum vorbesc oamenii despre tine? Eşti lumină sau întuneric? (Mat. 6:23)

Meditează împreună cu mine la aceste două aspecte prezentate de Isus Hristos cu privire la noi doi: suntem sare? suntem lumină?

Doamne Dumnezeule, vrem să fim tot ceea ce ne-ai creat să fim !

Şi viaţa veşnică este aceasta...

2009-11-17T08:11:00.000+02:00

Am auzit multe descrieri, predici, cântece şi poezii care încercau să prezinte în cuvinte care mai de care mai artistice, mai colorate, mai religioase, mai pioase, mai „sfinte”, ce înseamnă veşnicia, viaţa veşnică. Avem o plăcere morbidă în a complica lucrurile, în a rosti „taine” dar fără a le „destăinui”, ci doar le „vindem” pe o „haină pestriţă” în ochii lumii, haina aprecierii populiste; vrem cu disperare să fim VIP-uri religioase (că de sentimente de dragoste şi apreciere autentice n-ai cum să ai parte când nici tu nu şti de ce...) şi atunci ajungem să prezentăm Evanghelia în forme simpliste, populiste, care „dau bine la public”.

De o astfel de prezentare are parte şi subiectul despre viaţa veşnică. Însă aici, la acest subiect, ca de altfel la multe altele, Isus Hristos aduce un mesaj simplu (nu simplist), clar, drept, curat, autentic:

Ioan 17:3 „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”

Punct. Noi am luat acest mesaj simplu şi am început să-i căutăm „înţelesul”, „taina”, „misterul”. Am început să ne întrebăm: „Oare ce o fi vrut să spună Domnul Isus aici?” etc. Am început apoi să complicăm acest mesaj simplu, dându-i „greutate” şi "înţeles": păi, viaţa veşnică înseamnă să faci cutare lucru şi să nu faci cutare lucru, să te abţii sau nu de la anumite lucruri, să te îmbraci sau nu într-un anumit fel, să te piepteni sau nu într-un anumit stil etc etc etc. Dar cred că e destul ! Ne-am plimbat destul „în jurul cozii” !

Mesajul e simplu, provocarea e directă, consecinţele sunt eterne:

Îl cunoşti pe Adevăratul Dumnezeu şi pe Hristosul trimis de El ?

P.S. Acum poţi să-ţi răspunzi la întrebarea: „Am viaţă veşnică?” Dacă încă nu şti răspunsul... sună un prieten: Ieremia 33:3.

Cei patru membrii ai bisericii…

2009-11-10T23:26:00.001+02:00

Au fost odată patru membrii foarte ciudaţi care mergeau la aceeaşi biserică: CINEVA, FIECARE, ORICINE şi NIMENI.

Modul lor de viaţă era foarte religios. De exemplu, CINEVA îşi bârfea fratele, FIECARE ştia că acest lucru este păcat, ORICINE putea să refuze să asculte, dar NIMENI n-o făcea! ORICINE ştia că FIECARE vorbea despre CINEVA dar NIMENI nu le întrerupea conversaţia.

Toţi aparţineau aceleaşi biserici. FIECARE voia să se închine dar nu mergea la biserică deoarece nu vorbea cu ORICINE. FIECARE se arăta credincios la biserică dar de lucrat... lucra mai mult NIMENI. Când era nevoie de ceva sau de făcut ceva, FIECARE s-a gândit că va face aceste lucrări CINEVA. Însă, în cele din urmă, le-a făcut NIMENI.

O a cincea persoană a vizitat acea biserică. FIECARE a crezut că CINEVA îl va saluta. ORICINE ar fi putut face acest lucru. Dar NIMENI n-a mers la el.

Cum ziceai că te cheamă?

P.S. l-am gasit si eu pe net...

Când cerul tace...

2009-11-02T14:15:00.000+02:00

Mi-a fost dat (şi nu odată) să gândesc şi să aud „Dumnezeu e departe...”. M-am rugat de multe ori şi mi-au spus şi alţii că au făcut la fel, cu acelaşi rezultat, cu aceiaşi impresie: nu aude nimeni, nu interesează pe nimeni, nu contează problema mea pentru nimeni! Poate ai fost şi tu în situaţia asta. Dacă nu ai fost, nici nu îţi doresc. Sincer!!!

Un alt aspect (pe lângă cel al rugăciunii) în care „cerul tace” este şi „partea Domnului” sau zeciuiala. Am dat de multe ori (şi nu o spun cu mândrie ci cu ruşine, datorită a ceea ce voi scrie mai departe...) şi n-am văzut nici un rezultat aşa cum mă aşteptam (imediat, acum, aici, la fel ca în cazul rugăciunii), şi atunci am gândit la fel... minciuni, abureli, basme, vrăjeală pocăiască etc. De ce toate aceste „impresii”? Pentru că n-am ştiut, am uitat, n-am crezut, n-am vrut să cred etc, un detaliu foarte important al relaţiei mele (tale) cu Dumnezeu: El rămâne credincios !!! (2Tim. 2:13)

El rămâne credincios tuturor cuvintelor (promisiunilor) pe care le-a rostit, le rosteşte sau le va rosti. Iată câteva de care ar fi bine să ţinem cont, atunci „când cerul tace”:

Psalmi 50:15 „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”

Maleahi 3:10 „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.”

Psalmi 116:1 „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele.”

2 Cronici 7:13,14 „Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”

Plângerile lui Ieremia 3:26 „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.”

P.S. ... Ioan 14:1

… prietenul lui Dumnezeu !?

2009-10-26T10:01:00.000+02:00

Când mă gândesc la “prietenul lui Dumnezeu”, îmi aduc aminte imediat de Avraam. Am lăsat intenţionat cele trei puncte la începutul titlului pentru că mi-ar plăcea să fie numele meu acolo, la început. Când m-am gândit mai serios la “prietenia” mea cu Dumnezeu, am primit o provocare pe care vreau să o lansez şi aici: prietenia implică cel puţin două persoane! (m-am săturat de oameni care sunt prieteni doar cu ei…) Şi atunci m-a “lovit”: Dumnezeu vrea să fie prietenul tău (Ioan 15:14,15; Iov 22:21), dar tu vrei? Bineînţeles că pe oricare dintre noi ne i-a gura pe dinainte şi ne vine să strigăm “Cum să nu?”, dar, după ce am zis un “DA” evlavios, a urmat a doua întrebare… “Ce înseamnă pentru tine prietenia?”

Mi-am dat seama cât de simplist privim cei mai mulţi dintre noi o relaţie de prietenie adevărată (1Sam. 18-20), şi cât de simplist ne raportăm, din acest punct de vedere, la Dumnezeu. Dumnezeu, “prietenul nostru” să ne dea, să ne facă, să ne ajute, să ne binecuvinteze etc, iar noi doar să beneficiem de pe urma lui. Aşa facem şi cu ceilalţi “prieteni”: dacă ne sună, “se bucură” că au vorbit cu noi, dacă nu-i suni, se bucură că nu i-ai deranjat; dacă îi vizitezi, “se bucură” că te-au văzut, dacă nu-i vizitezi, se bucură că au şi ei puţin timp liber etc.

Prietenia adevărată însă este încărcată de condiţii care responsabilizează ambele părţi. Isus a condiţionat prietenia Sa cu ucenicii (şi implicit cu noi) spunându-le: “dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”. A doua condiţie logică ce se desprinde tot din aceste două versete citate mai sus (Ioan 15:14,15) este cunoaşterea: nu poţi fi prieten cu cineva dacă nu-l cunoşti! Oare poate spune Dumnezeu despre noi că suntem prietenii Lui? (Ex. 33:11; Iac. 2:23)

Doamne, vreau să fiu prietenul Tău !

Încrede-te în Domnul... din toată inima ta!

2009-10-26T09:22:00.000+02:00

De o săptămână nu-mi dă pace acest gând: încrederea în Dumnezeu - între fariseism şi „nebunie”. Ne este aşa de uşor să vorbim despre „a te încrede în Dumnezeu” când e vorba să dăm sfaturi altora, dar când trebuie noi să ne încredem în Dumnezeu... parcă nu mai e „aşa simplu”. Începem să găsim tot felul de scuze care mai de care mai ridicole, altele mai „teologice” invocând ba „voia lui Dumnezeu”, ba că „inima e nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9) etc.

Şi totuşi... oricum am privi noi inima, Dumnezeu ne „ridică la fileu” o provocare... „Fiule... dă-mi inima ta...” (Prov. 23:26). De aici porneşte totul: dacă nu i-am dat lui Dumnezeu inima mea, NICIODATĂ nu mă voi putea încrede în El. Testul suprem al dedicării noastre totale în „braţul Domnului” este tocmai acesta: încrederea! Să ai încredere că Dumnezeu îţi vrea binele şi numai binele (dacă Îl iubeşti! – Rom. 8:28b), chiar şi atunci când nu ţi se pare că ar fi aşa, chiar şi atunci când nu vezi nici o logică în dreptatea lui Dumnezeu care te lasă să suferi nevinovat (Gen. 39) după ce ţi-a făcut şi câteva promisiuni „de viitor” (Gen. 37). Şi totuşi, „El rămâne credincios” (2Tim. 2:13) indiferent de imposibilitatea circumstanţelor (Gen. 41).

Rămâne dar peste veacuri strigarea lui Elifaz: „Împrieteneşte-te, deci, cu Dumnezeu...”. Iar Isus continuă oarecum această idee asigurându-ne că, atunci când noi facem partea noastră, nici El nu rămâne indiferent:

„Ioan 15:14,15 Voi Sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”

P.S. Eşti prietenul lui Dumnezeu? Te poţi încrede în El din toată inima ta, fără rezerve?

Doamne-ajută!

Domnului îi place de tine !?

2009-10-19T00:19:00.000+03:00

Psalmi 149:4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. (D. Cornilescu)
Psalmi 149:4 Domnului Îi este drag poporul Său; de aceea îi înalţă pe cei smeriţi, izbăvindu-i. (NTR)

Mă gândesc la acest verset şi la faptul că Dumnezeu ne-a cunoscut pe toţi (inclusiv pe mine şi pe tine...) înainte ca să ne naştem.
Mă gândesc că sunt şi au fost (multe) momente în viaţă când nu m-am suportat pe mine însumi (aşa că cei care nu mă suportaţi, puteţi să răsuflaţi uşuraţi pentru că vă înţeleg perfect!).
Acum, mă gândesc, oare ce-o fi zis Dumnezeu despre mine ştiind că voi veni pe lume? Dar despre tine?

Doamne, ce mare plăcere mi-ar face să ştiu că El a zis despre noi (eu şi tu) ceea ce i-a zis nevestei lui Manoah (Jud. 13:5), lui Ieremia (Ieremia 1:5) etc. Şi totuşi… dacă L-ai primit pe Isus Christos ca Domn şi Mântuitor, faci parte din “poporul” lui Dumnzeu datorită a ceea ce a făcut Isus prin cruce! Şi atunci, iată o veste bună: “Domnul are plăcere” (îi place) “de poporul Său” din care facem şi noi parte, prin naşterea din nou!

Rămâne însă în picioare şi cealaltă “parte a monedei“, şi anume, întrebarea: “Domnului îi place de tine?” Poţi afla lucrul acesta întrebându-te “Cum pot fi pe plac cuiva?”. Apoi, după ce ai aflat răspunsul, poţi afla din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, cum poţi să îi fi pe plac Domnului. Întotdeauna, dacă vrei să-i fi pe plac unei persoane, faci numai ce-i place. La fel, şi Dumnezeu are o serie de lucruri (scrise în Cuvânt) care îi fac plăcere atunci când noi le trăim, le împlinim în viaţa noastră. Iar “cireaşa de pe tort” este asta:

Coloseni 3:23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni…

Succes !

Perspectiva de sus...

2009-10-11T21:48:00.000+03:00

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2)

Una din definiţiile DEX-ului cu privire la perspectivă este „...aspect al unui obiect văzut din depărtare”. Mă gândesc tot mai des la „perspectiva de sus”, şi anume, oare cum vede Dumnezeu viaţa mea şi a ta, „din depărtare”? Mă gândesc la Iov şi perspectiva „de sus” cu privire la viaţa lui. Nouă acum ne este uşor să vorbim de Iov şi suferinţa lui, de nemernicii lui de prieteni care se credeau înţelepţi, de faptul că Iov a rămas credincios lui Dumnezeu etc, dar când vine vorba de noi, de perspectiva noastră asupra propriei vieţi, cred că majoritatea (nu toţi, e adevărat) suntem falimentari...

Cum îţi vezi tu viaţa? Care e rostul tău pe pământ? De ce mergi la şcoală, la lucru, de ce aştepţi pensia, de ce respiri? Dacă ai răspuns la aceste întrebări, pune baremul de corectare a lui Dumnezeu peste „testul” grilă de mai sus şi vezi ce iese. Cum vede Dumnezeu viaţa ta? Care e rostul tău pe pământ din punctul Lui de vedere? Din punctul Lui de vedere, de ce mergi la şcoală, la serviciu, de ce îţi vine pensia, de ce eşti şomer, de ce respiri?

Provocarea pe care vreau să o lansez aici este să ne străduim să ne însuşim „perspectiva de sus” a lui Dumnezeu în toate aspectele vieţii noastre: creştere, pregătire, necazuri, căsătorie, într-un cuvânt, existenţă. Să înţelegem de ce existăm din punctul Lui de vedere. Mai ales când ne stau în faţă tot felul de provocări: la ce şcoală să merg, unde să mă angajez, la ce biserică să merg, în ce să mă implic etc.

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ieremia 29:11)

Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1 Tesaloniceni 5:18)

Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac. (1Ioan 2:17)

Tu nu eşti un Big-Bang!

2009-10-06T16:31:00.000+03:00

Prov. 1:7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.

Prov. 23:12 Deschide-ţi inima la învăţătură, şi urechile la cuvintele ştiinţei.

Cred că fiecare din noi a schiat pe pârtia gândurilor cel puţin o dată în viaţă căutând cu ardoare răspunsul la întrebările: „Cine sunt?”, „De unde vin?”, „Încotro mă îndrept?”. Vreau să stârnesc în cititor, prin ceea ce voi scrie, dorinţa de a afla cu adevărat răspuns la aceste întrebări! Pentru asta însă, nu voi încerca decât să „deschid apetitul” cu câteva idei care să dea startul acestei căutări.

În prima idee pe care o voi lansa astăzi (fără a avea pretenţia de originalitate, exclusivitate sau alte prostii de genul „al meu/a mea” pt ca au făcut-o alţii cu mult înaintea mea...) doresc să pornim în descoperirea faptului că nu suntem la întâmplare !!! Am auzit multe prostii debitate de „împotrivirile ştiinţei” (1Tim. 6:20) cum că suntem un nenorocit de Big-Bang...! (n-am văzut nici o bombă care să „creeze” ceva atât de splendid, de frumos, de extraordinar cum este un răsărit de soare, vegetaţie, animale şi, bineînţeles, „coroana creaţiunii”, omul!).

În acest context, deştept titlu au pus Frank Turek şi Norman Geisler cărţii lor: „Nu am suficientă credinţă ca să fiu ateu”. Şi într-adevăr, e nevoie de mai multă „credinţă” ca să accepţi că eşti o moluscă devenită maimuţă căreia mai târziu i-a căzut părul pentru că nu s-a spălat cu „Revalid”... La fel de interesant este şi faptul că (puţin) mai târziu, maimuţa văzând cum stă treaba cu omul (muncă, şcoală, divorţ, educare copii) s-a „gândit” că a făcut o greşeală prin nerespectarea „descoperirilor ştiinţifice” (chestia cu Revalidu’) şi din momentul acela, respectă riguros tratamentul, în aşa fel încât, din ziua aceea nu i-a mai căzut părul, n-a mai învăţat să vorbească, să scrie etc. Şi uite-aşa, „s-a întrerupt lanţul evoluţiei”.

Pentru că automobilul are un autor, tabloul un pictor, mâncarea un bucătar, ş.a.m.d., OMUL are un CREATOR !
Vă las acum câteva scrieri pentru meditaţie cu privire la acest subiect: NU eşti la Întâmplare!

Psalmi 139:13-17 Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!

Iov 10:8a,9a Mânile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime... Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul...

Isaia 64:8 Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi Suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: Suntem cu toţii lucrarea mânilor Tale.

Retroversiune - Marin Sorescu

Susţineam examenul
La limba moartă,
Şi trebuia să mă traduc
Din om în maimuţă.

Am luat-o de departe,
Traducând mai întâi un text
Dintr-o pădure.

Retroversiunea devenea însă
Tot mai dificilă,
Cu cât mă apropiam de mine.
Cu puţin efort
Am găsit totuşi echivalente multumitoare
Pentru unghii şi părul de pe picioare.

Pe la genunchi
Am început să mă bâlbâi.
În dreptul inimii mi-a tremurat mâna
Şi-am făcut o pată de soare.

Am încercat eu să o dreg
Cu părul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.

DE N-AR FI INVIAT CRISTOS

2009-09-19T19:49:00.000+03:00

De n-ar fi inviat Cristos,
Zadarnic-ar fi fost credinta
Si omul, pururi pacatos,
Ingemanat cu suferinta,
Prin lume si-ar fi dus cainta,
Necunoscand ce-i biruinta
De n-ar fi înviat Cristos.

De n-ar fi înviat Isus,
Zadarnic ar fi fost Cuvântul
Ce pretutindenea s-a spus
Si s-a-mpanzit cu el pamantul, -
N-am fi stiut ce-i Legamantul
Si vesnic ne-ar fi fost mormantul,
De n-ar fi înviat Isus.

Dar Domnul a-nviat din morti
Si-a aratat ca invierea
Ce-a sfaramat închise porti,
E semnul vietii si puterea
Ce-aduce lumii mângâierea
Si darul jertfei: infierea…
- Cristos a înviat din morti!

Scrisa de: Simion Cubolta