Între lucru, lucrare şi lucrătură...

Există oameni concentraţi pe lucru, oameni cărora le pasă de ce şi cum fac. Poate puţin cam mult. Dar îşi văd de lucru.

Sunt şi oameni preocupaţi de câte o lucrare. Uneori, aceştia dau impresia de oameni spirituali, religioşi am putea spune. Nu prea sunt capabili de cele spirituale şi asta nu o spune (doar) mulţimea ci (cel mai important) rezultatul. Dar, oricât de întuneric ar fi afară, pentru ei e ziua ‘nameaza mare.

Şi, bineînţeles, sunt şi maeştrii în lucrătură. La prima impresie ( una naivă, trebuie să recunoaştem), ai zice un astfel de om e gata să te ducă’n braţe nu doar o milă în plus, ci 20 de km... Sunt unii din cei mai zâmbitori (cunoscătorii spun că acelea sunt spasme, nu zâmbete...) oameni din câţi întâlneşti. Au o seninătate (uneori debordantă), cunosc foarte multe detalii (picanterii) şi sunt gata oricând să-ţi dea o mână de ajutor... însă n-am prea înţeles: la lucru, în lucrare, sau doar ca lucrătură?

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

O carte care merită (re)citită şi chiar studiată... "...ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui." "Cor. 2:11

"Despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectiva înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C.S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin dotat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt."

sursa http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanar

Fratele Iosif Ţon s-a lepădat de credinţă...

... de credinţa baptistă! Sau cel puţin aşa ar vrea unii! Am citit cu o oarecare silă "bula papală" transmisă de către (fratele, domnul, tovarăşul, nenea?) Paul Negruţ în spaţiul internaut. Am rămas şocat de faptul că Iosif Ţon nu este nici frate, nici domn (dl.), nici nenea, nicicum, ci simplu: Iosif Ţon. ...

Ce înţeleg eu din această excomunicare?

1. În sfârşit dl. Paul Negruţ a găsit cel mai bun (şi nescuzabil!) motiv de a se descotorosi de "ţepuşul" din coaste pe care l-a cam purtat ani buni de zile.

2. Penticostalii şi carismaticii (luaţi individual, nu l-a grămadă) n-au nici o treabă cu pocăinţa şi cerul. Cu alte cuvinte, în ochii d-lui Paul Negruţ nu suntem decât nişte eretici buni de răstignit. Mulţumim pentru piroane d-le.

3. D-l Paul Negruţ a fost un eretic el însuşi ani buni de zile deoarece a condus (ca preşedinte) Alianţa Evanghelică din România, între care era şi Cultul Penticostal.

P.S. Să ne trăiască papii...

Hristos, motivul căderii...

Pentru mulţi, Hristos a fost, este şi va fi un motiv destul de bun pentru o saună veşnică. Din diverse „incompatibilităţi”, există persoane care preferă să stea departe de El: ba nu le convine „gena provenienţei” Sale (Mat. 13:54-58), fie nu le convine limbajul folosit de El (Mat. 15:12), fie nu sunt mulţumiţi cu statutul social, politic etc pe care (nu) l-a adus Hristos celor care au promis că-L vor urma, fie alte şi alte motive, care mai de care mai „logice”. Până şi familia a considerat că Isus îi face de râs, că le murdăreşte bunul lor nume, le afectează reputaţia... (Marcu 3:30-31).

Isus îi numeşte fericiţi pe cei care nu se „împiedică” în El (Mat. 11:6). Oare cum ai putea să nu te împiedici în El când este atât de radical? „Nu poţi sluji la doi stăpâni”, „nu poţi trăi dacă nu mori mai întâi”, „dacă îţi iubeşti familia mai mult decât pe Mine, nu eşti vrednic de Mine”, „iubeşte-ţi vrăjmaşii”, „întoarce şi celălalt obraz” etc.

Radical. Direct. Dureros. Mă tem că ceea ce noi numim astăzi creştinism (urmare a lui Hristos) are gust de diabet. Am îndulcit „ucenicia” la nivel de „iubit ascultător”, „stimaţi membrii” şi alte îndulcitoare prin care omul nu mai devine ucenic, nu mai este o torţă care arde pentru Hristos ci un simplu observator cu spirit critic, un licurici spiritual care luminează la fel de mult ca bateriile Toshiba făcute pe Olt, într-o barcă chinezească. Ne mirăm că nu avem putere, dar o cerem de la alţii, că noi suntem scutiţi de medicul de familie... asemenea „sporturi extreme” pentru noi sunt dăunătoare; „să trăiască ei ucenicia, să fie ei puternici în Duhul, să slujească ei, să dăruiască ei, DAR să moştenim TOŢI, să fim răsplătiţi TOŢI, să avem aceleaşi drepturi TOŢI, chiar dacă nu (ne asumăm) avem aceleaşi responsabilităţi.

Am început să strâmbăm din nas la fiecare prepoziţie care nu ne place cum sună. Vorbim frumos de „oamenii mari ai Bibliei”, dar cred că, dacă ar trăi în vremurile noastre, i-am răstigni pe toţi, fără excepţie (poate l-am lăsa doar pe Ioan, „ucenicul iubirii” să trăiască liniştit în Patmos, exilat). Apoi ne lăudăm că suntem o biserică bazată 100% pe Biblie. Care Biblie? Să fie vorba de aceeiaşi Biblie care ne spune că pentru mulţi UCENICI vorbirea Lui „a fost prea de tot” (Ioan 6:60).

Pentru tine cum este creştinismul pe care-l trăieşti? E liniştit? E comod? E cool? Sau e radical? E autentic? Conţine adevăr sau e Adevărul?

Mat. 11:6 „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”