Era noapte...

Se apropie ziua, e tot mai aproape!? Încet, dar sigur, vine toamna. Din păcate, vine frigul. Privesc (destul de pesimist, recunosc) spre zilele ce vor veni (dacă Domnul ne va ţine cu viaţă) şi nu prea văd zorii zilei. Îmi doresc să se vadă "o mare Lumină" în curtea noastră. Din păcate, privind în jur, cei mai mulţi spun "n-avem ce face, jocurile sunt făcute, istoria se repetă" iar noi mergem tot... înapoi.

Ameninţări, vizite, relaţii şi oameni fără coloană vertebrală. Promisiuni, retractări, temeri, frică de oameni mai mult decât de Dumnezeu, populism, naivitate, duplicitate, control.

Nu mă mai mir că la Evanghelia "dulce" pe care o prezentăm, avem atâţia diabetici spiritual care au nevoie de insulina zilnică a lui "lasă frate, că Domnul e bun". Nu contează cum trăieşti, ce gândeşti, ce motivaţii ai: "Dracu' nu-i atât de negru şi nici Raiu'aşa departe". Apoi ne mirăm de ce bisericile noastre mor (sau sunt moarte, unele în comă) şi foarte puţine mai au "lumină din Lumină" şi "viaţă din Viaţă".

Când Iuda a ieşit să vândă pe Isus, Ioan consemnează: "Era noapte" (Ioan 13:30). Pentru noi, neo-protestanţii (la general vorbind, penticostalii în particular), încă e noapte şi nu se văd zorii dimineţii. Nu încă. Dar cred! Cred că "încăpuţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi"! Cred că e timpul şi pentru noi să vină "vremuri de înviorare", chiar înnoire, vremi de pocăinţă (autentică!), revărsări ale Duhului Sfânt şi nu fake-uri comuniste, ateiste sau chiar teiste. Cred că vine vremea când se vor vedea roade vrednice de "pocăiţi", roada Duhului şi nu schimonoselile lupilor în blănuri de oi.

"dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara." 2Cron. 7:14

Rom. 13:12 "Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii."

Răscumpărarea memoriei...

Am reuşit în cele din urmă să termin cartea de citit... de studiat, las pe alţii. N-am ajuns încă să cred că există „aparatură atât de performantă încât să falsifice” toate facsimil-urile postate în carte, aşa că nu simt nevoia de „cercetător” a cercetărilor!

Recunosc că această carte mi-a confirmat (parţial) anumite bănuieli care s-au năcut în mintea mea când am văzut un articol (foarte „cenzurat” de un personaj – aproape jumătate din articol era decupat cu foarfeca (sau lama?)!!!) de-al lui Gh. Bradin dat cuiva să-l „dactilografieze” spre a fi publicat într-o revistă de circulaţie naţională (+ diaspora română).

Sunt însă dezamăgit că a apărut numai „vol I”... Cred că „agenţii” n-au fost numai pe zona Sucevei şi tocmai de aceea cred (!) că e doar vol. I, sau mai bine zis, „începutul sfârşitului” unui lung şi anevoios sistem comunist şi perfid de „conduire” al unui „cult”. Mă rog ca Dumnezeu să mişte în mod inopozabil (deşi ştiu că El nu obligă pe nimeni, pt. că „dragoste cu forţa nu se poate”) spre pocăinţă pe cei care se ştiu „implicaţi” în caracatiţa securistă, mai ales pe cei care (încă) nu şi-au citit numele pe paginile „răscumpărării”. E timpul, mai mult ca oricând, să ne punem întrebarea: Noi cum l-am învăţat pe Hristos? (Efes. 4:20-32)

Am tot auzit şi citit fraza „de 20 de ani nu s-a făcut nimic”. Păi cine să facă? Sau uităm că cei care nu s-au supus regimului sunt (au fost) foarte puţini? Sistemul e (încă) acelaşi !!! În acelşi timp, ar trebui să strângem rândurile la rugăciune pentru că pericolul e în continuare mare: dacă totuşi va fi o „trezire” în bisericile („cultul”) noastre, există destui „oportunişti” care ar dori să le ia locul celor ante(sau poate anti?)mergători.

Ca o concluzie: să luăm bine seama să „nu aruncăm copilul împreună cu apa”. Şi pentru că „toamna se numără bobocii”, aştept... toamna.

P.S: http://rascumparareamemoriei.wordpress.com