Încotro mă îndrept?

Am auzit mulţi oameni (mai ales credincioşi evanghelici) care, atunci când au fost întrebaţi "Încotro?", au răspuns simplu şi sec: "Unde 'or merge toţi, 'oi merge şi eu." Tu ce răspuns dai la această întrebare? Aş vrea să te ajut să poţi răspunde cât mai corect, şi în funcţie de răspuns, să iei atitudine! Cred că direcţia în care ne îndreptăm depinde de 3 factori:

1. De unde pornim!

În primul rând, depinde de unde pornim. Aţi auzit probabil proverbul "Toate drumurile duc la Roma". Ei bine, spiritual vorbind, acest lucru nu se aplică Cerului: nu toate drumurile duc în Cer! Biblia spune că NUMAI Isus este "CALEA" (Ioan 14:6). Apoi, ca punct de pornire, apostolul Pavel spune că "temelia" (baza, începutul, startul) este Hristos! (1Cor. 3:11) Poate pentru unii este necesar să-şi schimbe temelia. Temelia credinţei tale care e? (O)Cultul? Pastorul? O anumită biserică? "Moştenirea"? Dacă la baza credinţei tale nu stă Hristos, eşti pierdut pe veci! Ce-i de făcut? Pune "temelia" care trebuie!!! Hristos ! Ioan 17:3

2. Cum trăieşti!

Un al 2-lea factor care poate să-ţi spună încotro te îndrepţi este felul cum trăieşi! Aţi auzit probabil zicala (falsă!) "Nu contează cum arăţi, inima să-ţi fie bună". Sunt mulţi "credincioşi" care au impresia că poţi trăi oricum şi, la sfârşit, Dumnezeu care e dragoste, o să ne primească pe toţi în Cer. Oare? Dacă aici nu L-ai cunoscut pe Hristos ca Mântuitor dar şi Domn, Stăpân, atunci Îl vei cunoaşte ca Judecător", la urmă"! Apoc. 22:15

3. Cum sfârşeşti!

Şi ultimul factor, la fel de important ca şi ceilalţi doi, este felul în care sfârşeşti viaţa aici pe pământ. Înţeleptul Solomon spunea că "mai bun (important) este sfârşitul unui lucru decât începutul lui..." (Eclesiastul 7:8). Şi autorul scrisorii către Evrei ne spune să ne uităm "la sfârşitul lor (sfinţii din trecut) de vieţuire" şi să le urmăm exemplul. Isus spunea că "cine pune mâna pe plug şi se uită înapoi (renunţă)" nu este bun pentru Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9:62).

Bineînţeles că "ideile" de mai sus sunt menite doar să deschidă "apetitul" pentru o studiere mai aprofundată a subiectului. De aceea, vreau să închei cu o întrebare:
Încotro?

De unde vin?

O a doua întrebare foarte importantă pentru om este "De unde vin?". Prima, spuneam, este "Cine sunt?". Aşadar, dacă am început să întrevăd puţin din adevărul răspunsului la întrebarea "Cine sunt?", este momentul să caut şi să descopăr "De unde vin?". Provocarea pe care o lansez pentru săptămâna care ne stă înainte este să aflăm răspunsul (sau cel puţin să începem a descoperi...) corect la această întrebare.

Răspunsul din punctul meu de vedere este unul foarte simplu, dar, pentru că nu ne prea plac răspunsurile simple, am făcut aşa cum facem de obicei: l-am complicat! Sunt câteva păreri, teorii, filosofii (numiţi-le cum vreţi) cu privire la acest aspect, şi anume:

1. Venim dintr-o altă viaţă ! (?)

Pentru unii, originea individului (în particular, şi nu a omului în general) nu este alta decât o viaţă anterioară (reîncarnare). Acest lucru porneşte de la acel sentiment de "deja-vu", sentimentul că ai mai trăit anuminte stări, fapte, evenimente pe care la ai (trăieşti) acum. Pentru că nu s-a putut găsi o altă explicaţie la aceste "trăiri", unii au ajuns la concluzia că, de fapt, viaţa este un ciclu repetabil la infinit. Oare? (Evrei 9:27)

2. Venim din Cer ! (?)

O altă părere, de data asta mult mai "spirituală" este aceea că fiecare om care se naşte pe pământ vine din Cer (doar este "darul lui Dumnezeu", nu?). Şi aşa s-a născut o idee foarte răspândită şi acceptată mai ales de unii evanghelici (probabil nu vă este străină naşterea prin/din visuri: "Am visat că D(d?)omnul a trimis la familia cutare un copil, ei nu l-au vrut şi astfel D(d?)omnul l-a trimis la noi..."). Oare chiar are Dumnezeu o cameră, un loc în Cer de unde trimite copii pe pământ? Dacă da, de unde au apărut acei copii în Cer? Când? Cum? Dacă toţi venim din Cer, de ce unii aleg să meargă în Iad? (O să spună unii că nu noi alegem, că Dumnezeu aşa alege... Oare? Ioan 3:16 ! - dar ăsta e un alt subiect care îl voi prezenta altă dată) Dacă venim din Cer, înseamnă că existam "înainte" de a exista (preexistenţă). Oare prin asta nu încercă să ne punem umăr la umăr cu Isus? El este Singurul care "este înainte de Avraam", este Singurul care a fost "de la început"!!! Şi totuşi, de unde venim?

3. Venim din uter !!!

Biblia (că asta e Cartea de căpătâi şi Singura care merită crezută şi trăită!) ne spune foarte clar (problema este că trebuie să o studiem, nu doar să o citim ca pe mersul trenurilor!) că Dumnezeu ne cunoaşte "din pântece": Gal. 1:15; Jud. 13:5,7; Ier. 1:5; Iov. 31:15; Ps. 22:10, 58:3, 71:6; Is. 44:24. Este foarte interesant că Dumnezeu n-a spus nici măcar odată unui om ceva de genul: "Te cunosc dinainte să te naşti. Îmi aduc aminte cum povesteai cu cutare despre ce o să faceţi când o să vă naşteţi. Îţi aduci aminte ce fain era înainte să te naşti?" etc. Embrilogii sunt în unanimitate de acord că unicitatea, individualitatea genetică ia fiinţă "la început", adică în momentul în care cele două celule (de la bărbat şi de la femeie) se unesc.

Concluzia este foarte clară pentru mine: din momentul în care cele două celule se unesc, putem vorbi despre INDIVID (bărbat sau femeie). De aceea creştinismul este împotriva avortului, oricât de timpuriu.

P.S. "Tu mi-ai intocmit rinichii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele: Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele. Cat de nepatrunse mi se par gandurile Tale, Dumnezeule, si cat de mare este numarul lor! Daca le numar, sunt mai multe decat boabele de nisip. Cand ma trezesc, sunt tot cu Tine. " - Psalmul 139:13-18