Adevărul...

Am văzut astăzi ceva ce (NU!) mi-a lipsit, ceva ce nu am mai văzut din decembrie 1989: câţiva oameni trecuţi de prima tinereţe se îmbulzeau să înşface o mână de ziare (că nu le ajungea unul) gratuite! Trecând pe lângă locul cu pricina, am fost foarte curios (probabil defect nereparat dinainte de '89...) să văd de ce se îmbulzesc acei oameni. Spre surprinderea mea, motivul îmbulzelii acelor oameni nu era altul decât ziarul gratuit "Adevărul", ediţia de seară. Trebuie să recunosc că m-a distrat o vreme această imagine... spun "o vreme" (fără interpretare biblică!) deoarece mi-am amintit de un "Alt" Adevăr spre care nu se îmbulzeşte nimeni. Ba mai mult, uneori e mare bucurie dacă nu mai sunt locuri (...) ca să auzim/ascultăm despre acest Adevăr, că putem sta liniştiţi acasă, la un "movie" sau alte activităţi.

Ştiu că vă sună cunoscut, probabil unii sunteţi în situaţia asta sau ştiţi pe alţii care sunt. De fapt, cred că toţi ştim pe alţii care nu se mai îmbulzesc după Adevăr! Dar noi? Care este adevărul despre noi? Ne mai "îmbulzim" să aflăm Adevărul, sau ne complacem că "ştim" (din auzite, de la prieteni, vecini, biserică (predicator/pastor) etc), fără să cercetăm dacă într-adevăr ştim şi dacă ceea ce ştim e autentic? Mai "simţi" nevoia de a te hrăni cu Adevărul? Care este prioritatea ta (şi a mea!) în fiecare zi? Adevărul (Isus Hristos)? Cât timp petreci zilnic să vezi "ce mai scrie" Adevărul (Cuvântul - Ioan 17:17)? Dar dacă nu mai "simţi"? Soluţia? E simplă: 2 Corinteni 5:7! Nu mai "simţi" foamea după "Cuvântul Vieţii"? "Pofta vine mâncând"! Nu crezi? Încearcă!

Şi nu uita: "Veţi cunoaşte Adevărul şi adevărul vă va face slobozi" (vă va elibera) - Ioan 8:32.

P.S. - Poftă Bună !!!

Hristos e Viu !?

Bill şi Gloria Gaither au o cântare (la care s-a încercat şi la noi o traducere - "El ne-a iubit venind în lume") care spune:

"Pentru că El trăieşte,
Pot să înfrunt ziua de mâine,
Pentru că El trăieşte,
Toată frica s-a dus;
Pentru că ştiu, El ţine viitorul,
Şi viaţa merită trăită,
Doar pentru că El trăieşte!"

Scriu aceste rânduri pentru că numai ce am trecut de această "sărbătoare" (haine noi, miei, ouă colorate, iarbă, iepuri... aaaa, da, şi Hristos!?) şi mă tot gândesc la uşurinţa cu care vorbim în loc să trăim adevărul că Hristos e viu; şi chiar se evidenţiază tot mai mult semnul ? în viaţa "credincioşilor". Oare chiar se vede "în" noi şi "pe" noi că Hristos e viu! ? Când ne privesc cei din familie, colegii (de lucru sau şcoală), vecinii, oamenii cu care intrăm în contact, pot spune ei că Hristos e viu! ? "Prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi în adevăr ucenicii Mei..." ... prin ce? Cum înţeleg oare cei mai mulţi dragostea (agape)? Dragoste = Toleranţă (că doar "sufere totul"), Compromis ("nădăjduieşte totul"), Orbire ("crede totul") etc. Şi aşa am ajuns să "tolerăm" ouăle colorate (că doar e Paştele!), Hristos e înlocuit de miei (sau iepuri mai nou) cât mai graşi, dacă se poate.

"Şi lumea, şi pofta ei, trece..." fără să afle că Hristos nu doar a înviat, ci E VIU! Şi e viu în viaţa mea, şi a ta, şi a tuturor celor ce sunt născuţi din nou, a celor ce au "învăţat" dezbrăcarea de "omul cel vechi" şi îmbracarea cu "omul cel nou"! Hristos e viu în viaţa celor ce demonstrează acest lucru (Efes. 4:17->6:24). Oare mai avem "bucuria mântuirii", mai avem "speranţa revederii" cu El, se mai vede pe chipul nostru că "noi nu mai suntem ai noştrii" (1Cor. 6:19-20)? Se vede bucuria ca manifestare a roadei Duhului Sfânt în noi? Când trecem prin greutăţi, probleme, necazuri, vremuri tulburi, se mai vede un Hristos viu în tine sau în mine? Ne mai aducem aminte că Cel "care era, care este, care vine" (Apoc. 4:8) a zis: "Nu vă temeţi!" (Luca 12:7), "Vă dau pacea Mea... ca să nu vi se tulbure inima nici să nu vi se înspăimânte" (Ioan 14:27)? Ne mai amintim că El a zis că va fi cu noi "până la sfârşitul veacului" (Mt. 28:20)?

Deci, nu uita...
"Ştiind că-i viu, pot învinge teama
Şi eu sunt viu, căci m-a salvat.
Şi când ispita (g)rea mă v-a ajunge
Pe braţul Său, eu sunt mereu învingător!"

P.S. Lasă-L să se vadă în viaţa ta! (Gal. 2:20)