Probabil că aţi auzit şi voi de multe ori această afirmaţie, mai mult sau DELOC adevărată. De ce? Hai să descoperim împreună!
Se spune că sufletul este sediul voinţei, a sentimentelor, a raţiunii (eu vreau, eu simt, eu cred - gândesc -). Dacă este aşa (şi eu cred că este), atunci asta înseamnă că sufletul este EU-ul nostru, acela care vrea tot timpul să domnească, să stăpânească fiinţa noastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul (1Tes. 5:23). Bun.
Asta ne duce mai departe. Din punct de vedere biblic, sufletul nostru este pervertit de ceea ce se numeşte "firea pământească", aceea care "pofteşte împotriva Duhului". Cum? Simplu. Ea este aceea care spune trupului: "Dă-mi aia", "Fă-mi aia", "N-am chef de asta" etc. Dacă punem acest lucru spiritual, sufletul este cel care de cele mai multe ori spune trupului (deşi ideal este ca duhul să conducă, el fiind la rândul său condus de Duhul Sfânt): "Azi n-am chef să slujesc...", "Eşti prea obosit să mai mergi azi la biserică", "Da' numa' tu să te implici... se poate şi fără tine" etc. Acum să mergem mai departe.
Cum stai cu timpul de rugăciune? Mă refer la timpul autentic de dialog cu Dumnezeu şi nu un monolog milog în care tot ce faci este să ceri, să ceri şi iar să ceri. Trebuie să recunoaştem că destul de mulţi stau (stăm) slăbuţ la acest capitol. Marea majoritate a celor cu "carnet" de aparţinător la o denominaţiune nu prea ştie ce e aia rugăciune. Ei bine, uite-aşa am ajuns la concluzie: dacă rugăciunea ar fi respiraţia sufletului (EU vreau, EU cred, EU simt), atunci ar trebui să avem în biserici (cele evanghelice mai ales) numai oameni plini de Duhul Sfânt care umblă în plinătatea Duhului, deoarece, la cât "respiră" sufletul nostru, am fi de mult morţi ! Şi asta ar fi bine (Gal. 2:20)!!! Dar realitatea este alta: avem destui "morţi" spiritual pentru că rugăciunea este respiraţia duhului! Duhul este cel care i-a legătura cu Cerul, cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt! (1Cor. 6:17; Rom. 8:16)
Sper că v-am "pornit" spre a adânci această căutare în ceea ce priveşte rugăciunea şi mai ales, a cui "respiraţie" este. Între timp, nu uitaţi: "Rugaţi-vă neîncetat" (1Tes. 5:17)!
1 comentarii:
Foarte adevarat ce ai scris. Mda... rugaciunea este de fapt modul crestinului de a se raporta la Dumnezeu. Unii stiu doar sa ceara si se roaga ca la un director de spital sau patron de supermaket. Altii Il cunosc mai bine si vad ca toate lucrurile sunt ingaduite de El sau vin de la El si se tem de Dumnezeu, cei din urma nu vor uita sa-I multumeasca pentru tot ce primesc de la Dumnezeu si sa Il laude, tocmai pentru ca vad ca El sustine toate lucrurile.
Trimiteţi un comentariu