… prietenul lui Dumnezeu !?

Când mă gândesc la “prietenul lui Dumnezeu”, îmi aduc aminte imediat de Avraam. Am lăsat intenţionat cele trei puncte la începutul titlului pentru că mi-ar plăcea să fie numele meu acolo, la început. Când m-am gândit mai serios la “prietenia” mea cu Dumnezeu, am primit o provocare pe care vreau să o lansez şi aici: prietenia implică cel puţin două persoane! (m-am săturat de oameni care sunt prieteni doar cu ei…) Şi atunci m-a “lovit”: Dumnezeu vrea să fie prietenul tău (Ioan 15:14,15; Iov 22:21), dar tu vrei? Bineînţeles că pe oricare dintre noi ne i-a gura pe dinainte şi ne vine să strigăm “Cum să nu?”, dar, după ce am zis un “DA” evlavios, a urmat a doua întrebare… “Ce înseamnă pentru tine prietenia?”

Mi-am dat seama cât de simplist privim cei mai mulţi dintre noi o relaţie de prietenie adevărată (1Sam. 18-20), şi cât de simplist ne raportăm, din acest punct de vedere, la Dumnezeu. Dumnezeu, “prietenul nostru” să ne dea, să ne facă, să ne ajute, să ne binecuvinteze etc, iar noi doar să beneficiem de pe urma lui. Aşa facem şi cu ceilalţi “prieteni”: dacă ne sună, “se bucură” că au vorbit cu noi, dacă nu-i suni, se bucură că nu i-ai deranjat; dacă îi vizitezi, “se bucură” că te-au văzut, dacă nu-i vizitezi, se bucură că au şi ei puţin timp liber etc.

Prietenia adevărată însă este încărcată de condiţii care responsabilizează ambele părţi. Isus a condiţionat prietenia Sa cu ucenicii (şi implicit cu noi) spunându-le: “dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”. A doua condiţie logică ce se desprinde tot din aceste două versete citate mai sus (Ioan 15:14,15) este cunoaşterea: nu poţi fi prieten cu cineva dacă nu-l cunoşti! Oare poate spune Dumnezeu despre noi că suntem prietenii Lui? (Ex. 33:11; Iac. 2:23)

Doamne, vreau să fiu prietenul Tău !

Încrede-te în Domnul... din toată inima ta!

De o săptămână nu-mi dă pace acest gând: încrederea în Dumnezeu - între fariseism şi „nebunie”. Ne este aşa de uşor să vorbim despre „a te încrede în Dumnezeu” când e vorba să dăm sfaturi altora, dar când trebuie noi să ne încredem în Dumnezeu... parcă nu mai e „aşa simplu”. Începem să găsim tot felul de scuze care mai de care mai ridicole, altele mai „teologice” invocând ba „voia lui Dumnezeu”, ba că „inima e nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9) etc.

Şi totuşi... oricum am privi noi inima, Dumnezeu ne „ridică la fileu” o provocare... „Fiule... dă-mi inima ta...” (Prov. 23:26). De aici porneşte totul: dacă nu i-am dat lui Dumnezeu inima mea, NICIODATĂ nu mă voi putea încrede în El. Testul suprem al dedicării noastre totale în „braţul Domnului” este tocmai acesta: încrederea! Să ai încredere că Dumnezeu îţi vrea binele şi numai binele (dacă Îl iubeşti! – Rom. 8:28b), chiar şi atunci când nu ţi se pare că ar fi aşa, chiar şi atunci când nu vezi nici o logică în dreptatea lui Dumnezeu care te lasă să suferi nevinovat (Gen. 39) după ce ţi-a făcut şi câteva promisiuni „de viitor” (Gen. 37). Şi totuşi, „El rămâne credincios” (2Tim. 2:13) indiferent de imposibilitatea circumstanţelor (Gen. 41).

Rămâne dar peste veacuri strigarea lui Elifaz: „Împrieteneşte-te, deci, cu Dumnezeu...”. Iar Isus continuă oarecum această idee asigurându-ne că, atunci când noi facem partea noastră, nici El nu rămâne indiferent:

„Ioan 15:14,15 Voi Sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”

P.S. Eşti prietenul lui Dumnezeu? Te poţi încrede în El din toată inima ta, fără rezerve?

Doamne-ajută!

Domnului îi place de tine !?

Psalmi 149:4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. (D. Cornilescu)
Psalmi 149:4 Domnului Îi este drag poporul Său; de aceea îi înalţă pe cei smeriţi, izbăvindu-i. (NTR)

Mă gândesc la acest verset şi la faptul că Dumnezeu ne-a cunoscut pe toţi (inclusiv pe mine şi pe tine...) înainte ca să ne naştem.
Mă gândesc că sunt şi au fost (multe) momente în viaţă când nu m-am suportat pe mine însumi (aşa că cei care nu mă suportaţi, puteţi să răsuflaţi uşuraţi pentru că vă înţeleg perfect!).
Acum, mă gândesc, oare ce-o fi zis Dumnezeu despre mine ştiind că voi veni pe lume? Dar despre tine?

Doamne, ce mare plăcere mi-ar face să ştiu că El a zis despre noi (eu şi tu) ceea ce i-a zis nevestei lui Manoah (Jud. 13:5), lui Ieremia (Ieremia 1:5) etc. Şi totuşi… dacă L-ai primit pe Isus Christos ca Domn şi Mântuitor, faci parte din “poporul” lui Dumnzeu datorită a ceea ce a făcut Isus prin cruce! Şi atunci, iată o veste bună: “Domnul are plăcere” (îi place) “de poporul Său” din care facem şi noi parte, prin naşterea din nou!

Rămâne însă în picioare şi cealaltă “parte a monedei“, şi anume, întrebarea: “Domnului îi place de tine?” Poţi afla lucrul acesta întrebându-te “Cum pot fi pe plac cuiva?”. Apoi, după ce ai aflat răspunsul, poţi afla din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, cum poţi să îi fi pe plac Domnului. Întotdeauna, dacă vrei să-i fi pe plac unei persoane, faci numai ce-i place. La fel, şi Dumnezeu are o serie de lucruri (scrise în Cuvânt) care îi fac plăcere atunci când noi le trăim, le împlinim în viaţa noastră. Iar “cireaşa de pe tort” este asta:

Coloseni 3:23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni…

Succes !

Perspectiva de sus...

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2)

Una din definiţiile DEX-ului cu privire la perspectivă este „...aspect al unui obiect văzut din depărtare”. Mă gândesc tot mai des la „perspectiva de sus”, şi anume, oare cum vede Dumnezeu viaţa mea şi a ta, „din depărtare”? Mă gândesc la Iov şi perspectiva „de sus” cu privire la viaţa lui. Nouă acum ne este uşor să vorbim de Iov şi suferinţa lui, de nemernicii lui de prieteni care se credeau înţelepţi, de faptul că Iov a rămas credincios lui Dumnezeu etc, dar când vine vorba de noi, de perspectiva noastră asupra propriei vieţi, cred că majoritatea (nu toţi, e adevărat) suntem falimentari...

Cum îţi vezi tu viaţa? Care e rostul tău pe pământ? De ce mergi la şcoală, la lucru, de ce aştepţi pensia, de ce respiri? Dacă ai răspuns la aceste întrebări, pune baremul de corectare a lui Dumnezeu peste „testul” grilă de mai sus şi vezi ce iese. Cum vede Dumnezeu viaţa ta? Care e rostul tău pe pământ din punctul Lui de vedere? Din punctul Lui de vedere, de ce mergi la şcoală, la serviciu, de ce îţi vine pensia, de ce eşti şomer, de ce respiri?

Provocarea pe care vreau să o lansez aici este să ne străduim să ne însuşim „perspectiva de sus” a lui Dumnezeu în toate aspectele vieţii noastre: creştere, pregătire, necazuri, căsătorie, într-un cuvânt, existenţă. Să înţelegem de ce existăm din punctul Lui de vedere. Mai ales când ne stau în faţă tot felul de provocări: la ce şcoală să merg, unde să mă angajez, la ce biserică să merg, în ce să mă implic etc.

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ieremia 29:11)

Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1 Tesaloniceni 5:18)

Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac. (1Ioan 2:17)

Tu nu eşti un Big-Bang!

Prov. 1:7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.

Prov. 23:12 Deschide-ţi inima la învăţătură, şi urechile la cuvintele ştiinţei.

Cred că fiecare din noi a schiat pe pârtia gândurilor cel puţin o dată în viaţă căutând cu ardoare răspunsul la întrebările: „Cine sunt?”, „De unde vin?”, „Încotro mă îndrept?”. Vreau să stârnesc în cititor, prin ceea ce voi scrie, dorinţa de a afla cu adevărat răspuns la aceste întrebări! Pentru asta însă, nu voi încerca decât să „deschid apetitul” cu câteva idei care să dea startul acestei căutări.

În prima idee pe care o voi lansa astăzi (fără a avea pretenţia de originalitate, exclusivitate sau alte prostii de genul „al meu/a mea” pt ca au făcut-o alţii cu mult înaintea mea...) doresc să pornim în descoperirea faptului că nu suntem la întâmplare !!! Am auzit multe prostii debitate de „împotrivirile ştiinţei” (1Tim. 6:20) cum că suntem un nenorocit de Big-Bang...! (n-am văzut nici o bombă care să „creeze” ceva atât de splendid, de frumos, de extraordinar cum este un răsărit de soare, vegetaţie, animale şi, bineînţeles, „coroana creaţiunii”, omul!).

În acest context, deştept titlu au pus Frank Turek şi Norman Geisler cărţii lor: „Nu am suficientă credinţă ca să fiu ateu”. Şi într-adevăr, e nevoie de mai multă „credinţă” ca să accepţi că eşti o moluscă devenită maimuţă căreia mai târziu i-a căzut părul pentru că nu s-a spălat cu „Revalid”... La fel de interesant este şi faptul că (puţin) mai târziu, maimuţa văzând cum stă treaba cu omul (muncă, şcoală, divorţ, educare copii) s-a „gândit” că a făcut o greşeală prin nerespectarea „descoperirilor ştiinţifice” (chestia cu Revalidu’) şi din momentul acela, respectă riguros tratamentul, în aşa fel încât, din ziua aceea nu i-a mai căzut părul, n-a mai învăţat să vorbească, să scrie etc. Şi uite-aşa, „s-a întrerupt lanţul evoluţiei”.

Pentru că automobilul are un autor, tabloul un pictor, mâncarea un bucătar, ş.a.m.d., OMUL are un CREATOR !
Vă las acum câteva scrieri pentru meditaţie cu privire la acest subiect: NU eşti la Întâmplare!

Psalmi 139:13-17 Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!

Iov 10:8a,9a Mânile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime... Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul...

Isaia 64:8 Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi Suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: Suntem cu toţii lucrarea mânilor Tale.

Retroversiune - Marin Sorescu

Susţineam examenul
La limba moartă,
Şi trebuia să mă traduc
Din om în maimuţă.

Am luat-o de departe,
Traducând mai întâi un text
Dintr-o pădure.

Retroversiunea devenea însă
Tot mai dificilă,
Cu cât mă apropiam de mine.
Cu puţin efort
Am găsit totuşi echivalente multumitoare
Pentru unghii şi părul de pe picioare.

Pe la genunchi
Am început să mă bâlbâi.
În dreptul inimii mi-a tremurat mâna
Şi-am făcut o pată de soare.

Am încercat eu să o dreg
Cu părul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.